Primarul din satul unde a căzut tavanul școlii peste elevi susține că porumbeii sunt de vină, dar și curentul: „E o găurică”

tavan prabusit sibiu

Tavanul fals al şcolii din satul Alămor, comuna Loamneş, a căzut, miercuri, peste patru elevi, din cauza curenților de aer, dar şi a porumbeilor care ar fi pătruns pe tavanul fals - susține primarul localității, Maria Greavu.  

"Singura explicaţie îi vântul şi curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi într-adevăr în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streaşină.

Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri la oră", a explicat primarul Maria Greavu, potrivit Agerpres.

Primarul: ”Cred că şi copiii au trântit uşa”

Potrivit primarului, în sala de clasă s-ar fi auzit un zgomot de la tavan, cu o jumătate de oră înainte ca acesta să se prăbuşească.

"Au zis că înainte cu o jumătate de oră, o oră, au auzit ceva, un pic de zgomot şi după aceea copiii au ieşit în pauză. Cred că şi copiii au trântit uşa, pentru că este o clasă cu care am avut o grămadă de probleme. Mai trânteau uşa, geamurile", a mai spus primarul (PSD) Maria Greavu.

Edilul a explicat că tavanul fals a fost montat în anul 2006 de o firmă, însă termenul de garanţie al lucrării, de doi ani de zile, a expirat.

USR a transmis printr-un comunicat de presă că are soluţii, ca să nu mai cadă tavane în şcoli peste elevi.

"În Comuna Loamneş funcţionează patru şcoli, în Loamneş, Haşag, Alămor şi Armeni. Pe lângă cheltuielile cu întreţinerea, încălzirea şi iluminatul respectivelor clădiri, trebuie să adăugăm şi cheltuielile cu plata salariilor profesorilor şi a personalului auxiliar, ceea ce nu este deloc eficient. Însă problema majoră este faptul că elevii învaţă în clase simultane, chiar şi trei clase pentru o învăţătoare. USR propune aducerea tuturor elevilor în şcoala de la Loamneş, unde elevii ar putea studia în clase de sine stătătoare, acest lucru asigurând creşterea calităţii actului educativ", a declarat Daniela Ghiţă, profesor pentru învăţământul primar, preşedinte al USR Loamneş.

Un singur copil dintre cei patru peste care a căzut tavanul clasei a rămas internat în Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, în Secţia de Chirurgie, însă nu a fost operat, iar starea lui nu este gravă, a declarat, pentru Agerpres, managerul spitalului, Camelia Grigore.

"Trei sunt fără probleme, unul a rămas internat pentru contuzii abdominale, în Chirurgie. Se evaluează, nu este ameninţător de moarte. Este vorba despre un copil de 11 ani", a precizat Camelia Grigore.

Patru elevi au fost răniţi uşor, miercuri, după ce a căzut peste ei, în clasă, tavanul de la Şcoala Gimnazială din localitatea Loamneş, fiind transportaţi la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Cei patru copii au vârste între 11 şi 15 ani, fiind vorba despre două fete şi doi băieţi, potrivit ISU Sibiu.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare şi distrugere din culpă, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, în clasa unde a căzut tavanul fals învăţau 12 copii, însă doar cei patru au fost răniţi uşor.

În urma incidentului, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a decis să mute elevii de la etajul I al şcolii în alt corp de clădire, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IŞJ Sibiu, profesorul inspector Constantin Dincă.

Potrivit acestuia, clădirea şcolii unde s-a produs incidentul a fost construită în 1936. Această şcoală se află pe lista de investiţii din PNRR, a adăugat Dincă.

"În urma informaţiei primite, IŞJ Sibiu a realizat o inspecţie tematică la Şcoala Gimnazială Alămor. S-a constat că tavanul fals al clasei s-a prăbuşit pe o suprafaţă de aproximativ 70 m pătraţi. Au fost surprinşi 4 elevi, 2 fete şi 2 băieţi, aceştia fiind în spatele clasei, tavanul prăbuşindu-se dinspre uşă către spatele clasei", a transmis Constantin Dincă.

Şcoala este administrată de Primăria Comunei Loamneş. La această şcoală învaţă atât în clădirea veche, cât şi în cealaltă, mai nouă, "82 de copii, de la grădiniţă la clasa a 8-a", potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
De ce s-ar fi prăbușit tavanul sălii de clasă din Sibiu. Unul dintre elevii răniți a rămas internat în spital
De ce s-ar fi prăbușit tavanul sălii de clasă din Sibiu. Unul dintre elevii răniți a rămas internat în spital

Patru elevi de la o școală din județul Sibiu au ajuns la spital după ce bucăți din tavanul de gips-carton al unei clase s-au prăbușit peste ei.

Tavanul unei săli de clasă din Sibiu s-a prăbuşit. Patru elevi au fost răniţi | FOTO & VIDEO
Tavanul unei săli de clasă din Sibiu s-a prăbuşit. Patru elevi au fost răniţi | FOTO & VIDEO

Incident grav la o școală din Sibiu. Tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit miercuri dimineață peste patru elevi, două fete și doi băieți. Cu toții au ajuns la spital, dar, din fericire, au răni ușoare.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.