Patru femei, tâlhărite la metrou în București. Ce a pățit bărbatul care le-a smuls bijuteriile

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Capitală, după ce a săvârşit în câteva ore tâlhării la metrou, victime fiind patru femei, cărora le-a smuls lănţişoarele şi cerceii în timp ce trenul era oprit în staţii.

Asupra bărbatului sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de tâlhărie calificată, în aceeaşi zi.

Joi, în intervalul orar 6:30-10:30, mai multe persoane au fost victime ale unor infracţiuni de tâlhărie, în timp ce se aflau în trenurile de metrou, în zona Sectoarelor unu, doi şi trei, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, citat de Agerpres.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, s-a stabilit că toate faptele au săvârşite de un bărbat în vârstă de 43 de ani.

De asemenea, din cercetări s-a mai stabilit că suspectul ar mai fi comis o altă infracţiune de tâlhărie asupra unei femei, la data de 21 iulie, în jurul orei 20:00, când i-ar fi smuls un lănţişor în timp ce se afla într-o staţie de metrou din Sectorul 5.

Citește și
Tâlhar prins de polițiști la Craiova, imediat după ce smuls un telefon din mâna unei femei
Tâlhar prins de polițiști la Craiova, imediat după ce smuls un telefon din mâna unei femei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii detaliază cele patru tălhării de la metroul din București

Poliţiştii detaliază cele patru tâlhării săvârşite de bărbat: în jurul orei 6:30, în timp ce se afla într-un tren de metrou, oprit într-o staţie din Sectorul 2, bărbatul i-ar fi smuls unei femei un cercel; după aproximativ o jumătate de oră, aflându-se într-un tren de metrou, oprit într-o staţie din Sectorul 1, bănuitul i-ar fi smuls un cercel unei alte femei; în jurul orei 9:30, bărbatul i-ar fi smuls unei persoane un lănţişor, într-un tren de metrou oprit într-o staţie din Sectorul 2; în jurul orei 10:30, bănuitul ar fi smuls, din nou, un lănţişor unei alte persoane, în timp ce se afla într-un tren de metrou, oprit într-o staţie din Sectorul 3.

Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Bunurile pe care le-ar fi sustras, respectiv doi cercei şi două lănţişoare, au fost recuperate, urmând să fie predate persoanelor vătămate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Individ de 18 ani din Pitești, arestat preventiv pentru tâlhărie. A furat singura încălțăminte a unui om al străzii
Individ de 18 ani din Pitești, arestat preventiv pentru tâlhărie. A furat singura încălțăminte a unui om al străzii

Un tânăr de 18 ani din Pitești este arestat preventiv pentru tâlhărie. Potrivit procurorilor, băiatul fugise de mai mult vreme de acasă, își petrecea zilele și nopțile pe străzi şi trăia din furturi.

Tâlhar prins de polițiști la Craiova, imediat după ce smuls un telefon din mâna unei femei
Tâlhar prins de polițiști la Craiova, imediat după ce smuls un telefon din mâna unei femei

Scene incredibile s-au derulat în plină zi la Craiova. O femeie de 45 de ani a fost lovită de un bărbat, care i-a furat telefonul, apoi s-a făcut nevăzut. Imediat ce și-a revenit din șoc, păgubita a alertat autoritățile.

A fost prins bărbatul care a tâlhărit o casă de schimb valutar din Brașov. Câți bani mai avea din pradă
A fost prins bărbatul care a tâlhărit o casă de schimb valutar din Brașov. Câți bani mai avea din pradă

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut în cazul jafului petrecut la o casă de schimb valutar, din centrul Brașovului, în urmă cu 9 zile. Anchetatorii i-au găsit în locuință aproximativ 17.000 de euro, în diverse monede.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.