Muncitorul îngropat în malul de pământ, în Castelu, a fost scos după trei ore. Colegul lui a murit

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o localitate din județul Constanța, unde doi muncitori au fost prinși sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit îngropat de viu, iar altul a ajuns în stare gravă la spital.

Bărbații lucrau la rețeaua de canalizare, în momentul în care pământul s-a surpat peste ei și au rămas captivi la trei metri adâncime. Salvatorii s-au chinuit mai bine de trei ore să scoată victimele la suprafață.

Alarma a fost dat aseară în comuna Castelu, după ce un localnic a văzut cum malul se surpă și pământul îi acoperă pe cei doi bărbați. Unul dintre muncitori a fost acoperit în totalitate, în timp ce colegul lui, prins până la umeri, a rămas conștient.

La fața locului au venit imediat salvatorii, care au reușit să țină legătura cu bărbatul și să-l conecteze la oxigen.

Misiunea pompierilor a fost, însă, extrem de dificilă, pentru că exista riscul ca malurile de pământ să se surpe în orice moment. Salvatorii au fost nevoiți să consolideze șanțurile și să asigure zona. După trei ore de eforturi, echipele de intervenție au reușit să îl scoată pe muncitorul care era în viață.

Citește și
Tragedie în județul Satu Mare. Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Tragedie în județul Satu Mare. Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din păcate, pentru cel de al doilea nu au mai putut face nimic. Medicii au fost nevoiți să declare decesul. Bărbatul avea 34 de ani și era căsătorit.

Mihai Georgescu, ISU Constanța: „A fost o intervenție dificilă pentru că pământul era de diverse feluri. Era și tare și moale, iar ambele persoane surprinse aveau picioarele îndoite în pământ."

Anchetatorii vor stabili acum dacă cei doi muncitori aveau asigurate condițiile minime de muncă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi muncitori, îngropați sub un mal de pământ la Castelu. Pompierii intervin „în condiții extreme”
Doi muncitori, îngropați sub un mal de pământ la Castelu. Pompierii intervin „în condiții extreme”

Doi muncitori au fost îngropați sub un mal de pământ în localitatea Castelu din Constanța. Pompierii au intervenit și au reușit să salveze una din victime.

Tragedie în județul Satu Mare. Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Tragedie în județul Satu Mare. Un tânăr a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Satu Mare, a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el.

Doi muncitori din India au văzut moartea cu ochii pe un șantier din Tecuci. Un mal de pământ s-a prăbușit peste ei
Doi muncitori din India au văzut moartea cu ochii pe un șantier din Tecuci. Un mal de pământ s-a prăbușit peste ei

Doi muncitori, de 34 respectiv 35 de ani, originari din India, au văzut moartea cu ochii pe un şantier din Tecuci.

Accident tragic în Pitești. Un bărbat și-a pierdut viața după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el
Accident tragic în Pitești. Un bărbat și-a pierdut viața după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el

Accident de muncă tragic marți după-amiază, în Pitești. Un bărbat de 43 de ani, angajat al unei firme private care efectua o lucrare pe o stradă de la marginea orașului, şi-a pierdut viaţa.

Un mal de pământ s-a prăbușit peste mai mulți muncitori pe un șantier din Capitală. Doi oameni au murit
Un mal de pământ s-a prăbușit peste mai mulți muncitori pe un șantier din Capitală. Doi oameni au murit

Operaţiune dramatică de salvare a șase muncitori surprinşi de un mal de pământ în centrul Capitalei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.