Medici din Iaşi filmați pe ascuns, când se schimbau. Cine este cel care a instalat camera

camera video ascunsa in cutie
Ziarul de Iași

Un angajat al Institutului de Psihiatrie ”Socola” a folosit o camera de vederi ascunsă într-o cutie pentru a filma încăperea în care se schimbă medicii și rezidenții desemnați să trateze pacienții suspecți de COVID-19.

Cutia ar fi fost amplasată într-un birou folosit de două cadre medicale și 10 rezidenți pentru a se schimba în combinezoanele de protecție, scrie Ziarul de Iași.

Bărbatul ar fi instalat camera înainte de Paște. Cutia a fost observată pe 16 aprilie de unul dintre medici și deschisă chiar de șefa de secție în 21 aprilie.

”Pot doar să vă confirm, mai mult nu pot să vă spun până la finalizarea anchetei interne. Vă dați seama în ce situație suntem, mi-e și jenă, e o situație penibilă”, a declarat managerul Institutului, Bogdan Șaramet.

Gabriel Obadă, asistentul medical care a folosit camera video, susţine că a comis „prostia vieţii” şi că ar fi vrut să vadă ce discută personalul medical în lipsa lui şi nu ar fi avut alte intenţii.

Citește și
evadat iasi
Un bărbat confirmat cu COVID 19 a evadat din spital, în Iași. A fost prins după câteva ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”E camera unde se adună medicii la cafea, la o discuţie, nu este un loc unde să se schimbe de haine, schimbarea se face în alt loc. Regulamentul secţiei prevede alte spaţii pentru asta. Se aud multe discuţii în lipsa mea, voiam doar să aflu dacă mă vizează pe mine sau nu. A fost o prostie”, a declarat Gabriel Obadă în Ziarul de Iași.

Un pacient infectat cu coronavirus a fugit din spital

 

Este al doilea incident care are loc în spitalele din Iași în ultimele zile. Luni, un bărbat de 47 de ani, confirmat cu COVID 19, a evadat din Spitalul de Boli Infecțioase. El a fost găsit în jurul orei 19:00, într-o localitate de lângă Iași.

„Era internat la parter, se pare că pe un geam a plecat. A mai avut tentative până acum. Am făcut adresă la Instituția Prefecturii pentru a avea un echipaj de jandarmi în permanență la poarta spitalului”, a declarat pentru Știrile PRO TV managerul spitalului, Carmen Dorobăț.

Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii a precizat că pacientul respectiv este alcoolic şi este posibil ca el să fie în sevraj.

O anchetă a fost declanșată în urma incidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Anchetă la Iași, după ce un bărbat cu Covid-19 a fugit din Spitalul de Boli Infecțioase
Anchetă la Iași, după ce un bărbat cu Covid-19 a fugit din Spitalul de Boli Infecțioase

A fost începută o anchetă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași după ce un pacient confirmat cu COVID-19 a reușit să fugă din unitatea medicală.

Un bărbat confirmat cu COVID 19 a evadat din spital, în Iași. A fost prins după câteva ore
Un bărbat confirmat cu COVID 19 a evadat din spital, în Iași. A fost prins după câteva ore

Un bărbat de 47 de ani, confirmat cu COVID 19, a evadat luni din Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Se pare că acesta a ieșit pe geam din salonul aflat la parter. El a fost găsit în jurul orei 19:00, într-o localitate de lângă Iași.

Primul român bolnav de HIV și de Covid-19. Medicii încearcă să găsească tratamentul potrivit
Primul român bolnav de HIV și de Covid-19. Medicii încearcă să găsească tratamentul potrivit

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi încearcă să găsească tratamentul potrivit pentru un bolnav infectat cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi coronavirus.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.