Grupul de Comunicare Strategică: La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI

lipsa paturi
Pro TV

Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi că la nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI.

În data de 14 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1593 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. 1.727 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 158 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19.

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, precizează autorităţile.

Citește și
peter szijjarto ministru ungaria
Ungaria va prelua din România 50 de pacienţi COVID-19 care necesită tratament la ATI
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Colegiul Medicilor: Ne mor pacienţi tineri, ajung copii în secţiile de ATI, mor oameni cu comorbidităţi şi fără comorbidităţi
Colegiul Medicilor: Ne mor pacienţi tineri, ajung copii în secţiile de ATI, mor oameni cu comorbidităţi şi fără comorbidităţi

Colegiul Medicilor din Bucureşti a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă adresată tuturor românilor, intitulată ”Strigăt de disperare”.

Ungaria va prelua din România 50 de pacienţi COVID-19 care necesită tratament la ATI
Ungaria va prelua din România 50 de pacienţi COVID-19 care necesită tratament la ATI

Ungaria oferă României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19, a anunţat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Spitalele sunt sufocate. La ATI nu mai este niciun loc liber
Spitalele sunt sufocate. La ATI nu mai este niciun loc liber

Sunt zile cumplite în care străzile României vuiesc de ambulanţe, cu sirenele pornite. Toate gonesc către spitalele deja sufocate. Cel mai rău este în camerele de gardă.

Coronavirus în România, bilanț 12 octombrie. 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 si 442 de decese
Coronavirus în România, bilanț 12 octombrie. 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 si 442 de decese

Coronavirus România, bilanț 12 octombrie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.