Gheboasă acuză Jandarmeria Română de rasism după ce a fost amendat pentru prestația de la Untold

gheboasa si jandarmeria
Shutterstock / Știrile PRO TV

Jandarmeria Română a transmis, marţi seară, că sancţiunile aplicate de echipajele proprii nu sunt discriminatorii.  

Reacţia vine după ce trapperul Gheboasă, amendat de Gruparea Mobilă Cluj-Napoca pentru prestaţia de la UNTOLD, a acuzat instituţia de rasism, scrie News.ro.

Jandarmeria Română nu aplică sancţiuni discriminatorii pe criterii sociale, etnice, religioase sau de orice altă natură. Toate acţiunile noastre sunt ghidate de principiile imparţialităţii, echităţii şi respectului pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a transmis, marţi seară, Jandarmeria Română.

Instituţia precizează că Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca va continua să analizeze imaginile din timpul festivalului.

Acolo unde se vor constata fapte antisociale, vor fi aplicate sancţiuni conform legii, într-o manieră echitabilă şi nediscriminatorie”, a mai transmis instituţia.

Citește și
gheboasa
Trapperul Gheboasă a fost amendat după prestația de la Untold. Versurile sale au stârnit revoltă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacţia Jandarmeriei Române vine după ce, într-un video postat pe reţelele de socializare, cântăreţul Gheboasa afirmă că a fost amendat de jandarmii clujeni „pe ochi frumoşi'”, el fiind „ţigan” şi singurul aparţinând acestei etnii care a cântat pe scena de la Untold. El a adăugat că această amendă i-a fost aplicată în condiţiile în care nicio instituţie a statului nu a reacţionat până acum faţă de injuriile rasiste care îi sunt aduse constant lui pe reţelele de socializare de către diverse persoane şi că i se pare „revoltător” că i-a fost făcută reclamaţie la Consiliul de Combatere a Discriminării de către jandarmii clujeni pentru piesa „Dă-i ţiganca”. Cântăreţul a mai afirmat că nu va plăti amenda şi că o va contesta în instanţă, scrie Agerpres.

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a informat anterior, marţi, că l-a amendat cu 1.000 de lei pe trapperul Gheboasă, care a concertat la festivalul Untold, pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.

În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasa, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-au avut la dispoziţie. În urma analizării informaţiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancţiune contravenţională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru 'proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Potrivit sursei citate, de asemenea „a fost sesizat Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor şi expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Versurile pentru care a fost amendat trapperul Gheboasă, în urma prestației de la Untold
Versurile pentru care a fost amendat trapperul Gheboasă, în urma prestației de la Untold

Jandarmeria Cluj anunţă că, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de trapperul Gabriel Gavriş (Gheboasă), s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii și  expresii jignitoare sau vulgare.

Trapperul Gheboasă a fost amendat după prestația de la Untold. Versurile sale au stârnit revoltă
Trapperul Gheboasă a fost amendat după prestația de la Untold. Versurile sale au stârnit revoltă

Trapperul Gheboasă a fost amendat după ce jandarmii din Cluj-Napoca s-au autosesizat cu privire la versurile pe care acesta le-a cântat pe scena de la Untold.

CTP, reacție dură după ce Gheboasă a cântat la Untold:
CTP, reacție dură după ce Gheboasă a cântat la Untold: "Până la violența criminală nu mai e decât un pas"

Cristian Tudor Popescu a avut o reacție dură la adresa lui Gheboasă, după ce acesta a fost protagonistul unui show controversat la festivalul Untold, unde a interpretat o piesă cu obscenități.

Trei lucruri pe care nu le știai despre Gheboasă
Trei lucruri pe care nu le știai despre Gheboasă

A devenit viral pe rețelele de socializare, după ce a lansat o piesă care a ajuns foarte populară pe TikTok.

Se întoarce Gheboasă la Survivor? Ce spune artistul despre revenirea în emisiune - VIDEO
Se întoarce Gheboasă la Survivor? Ce spune artistul despre revenirea în emisiune - VIDEO

Gheboasă a vorbit despre plecarea sa de la Survivor România 2023, despre motivele care au dus la decizia sa de a părăsi competiția, precum și despre posibilitatea de a reveni în emisiune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.