Fişele medicale pentru permis auto, port-armă sau ajutoare sociale, verificate de poliţie

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii verifică modul în care sunt eliberate fişele medicale pentru obţinerea/preschimbarea permisului auto, a permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obţinerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală.

Astfel, poliţiştii au efectuat investigaţii în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs.

Conform unui comunicat de presă al IPGR, există indicii că fişele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele şi analizele medicale necesare sau persoanele care solicită eliberarea de fişe medicale sunt consultate de către asistenţi medicali, după care fişele sunt trimise într-o altă localitate, unde sunt semnate şi parafate de către medicii specialişti.

Poliţiştii am mai descoperit consemnarea pe fişe a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fişe de medicii specialişti ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obţinerea permisului de conducere să fie consultate, dar şi falsificarea fişelor de către persoane ce deţin cunoştinţe avansate de operare a tehnicii de calcul.

Alte nereguli, precizează IGPR, sunt: obţinerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obţinerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influenţă asupra cadrelor medicale din unităţile spitaliceşti; solicitare de sume de bani de la pacienţi de către medici pentru a semna şi parafa fişele medicale.

Citește și
Parintele Manole
Pacatele parintelui Manole. Luare de mita si trafic de influenta pentru fise medicale gata aprobate
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut/preschimbat permisul de conducere, acţiuni ce pot avea un impact grav în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, subliniază anchetatorii.

"În conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetăţenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical", se precizează în comunicat.

Aceste verificări vor continua şi în perioada următoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Percheziții în București. O clinică privată ar fi eliberat fișe medicale fără consultaţii
Percheziții în București. O clinică privată ar fi eliberat fișe medicale fără consultaţii

Poliţiştii au făcut, marţi, percheziţii la o clinică privată din Bucureşti, fiind ridicate peste o mie de documente privind eliberarea de fişe medicale, întrucât există suspiciunea că au fost parafate fără consult.

Pacatele parintelui Manole. Luare de mita si trafic de influenta pentru fise medicale gata aprobate
Pacatele parintelui Manole. Luare de mita si trafic de influenta pentru fise medicale gata aprobate

Preotul din judetul Calarasi retinut pentru trafic de influenta a primit interdictie de a parasi localitatea. Anchetatorii il acuza ca lua bani ca sa faca rost de fise medicale gata aprobate pentru permisele de port arma sau de conducere.

CAMERA ASCUNSA. Fise medicale pentru permise FARA vizita la doctor. Schema care ne ameninta viata
CAMERA ASCUNSA. Fise medicale pentru permise FARA vizita la doctor. Schema care ne ameninta viata

Cei care completeaza pe nevazute fisele medicale pentru permisul auto se vor alege cu dosar penal. Responsabilii au descoperit mii de falsuri, pentru ca inconstientii care vor sa conduca nu cred ca au nevoie de un control medical.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.