Doi bărbați din Mureș, la un pas de înec într-un bazin cu lapte. Cum ajunseseră acolo

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie evitată la limită la o fermă de vaci din județul Mureș. Doi bărbați au fost la un pas de înec, după ce au căzut într-un bazin cu lapte.

Unul dintre ei voia să curețe rezervorul, iar administratorul a sărit să-l ajute. Din fericire, amândoi au fost salvați de pompieri. Șeful a fost transportat însă la spital.

Incidentul s-a petrecut vineri seară, în satul Chirileu, când unul dintre angajații fermei de vaci a vrut să curețe un bazin de lapte. Într-un moment de neatenție, a alunecat însă și a căzut în el. Alertat de strigătele bărbatului, administratorul a mers să-l ajute. Doar că și el a ajuns în rezervor. Oamenii din zonă au sunat imediat la 112.

Femeie: „S-au auzit salvările și copiii pe acolo pe stradă vorbeau”. La fața locului au ajuns repede pompierii, care i-au scos pe bărbați din bazin.

Sebastian Mocan, ISU Mureș: „Două victime extrase din bazin, bazinul era bazin de lapte. Erau conștiente, cooperante, au fost preluate de echipajele SMURD.”

Citește și
salvator
Ultimele imagini cu turistul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord. Este dat dispărut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Muncitorul, în vârstă de 53 de ani, a refuzat să meargă spital. În schimb, administratorul fermei, un bărbat de 41 de ani, are nevoie de îngrijiri medicale. Era epuizat, după ce l-a susținut pe angajatul său, să nu se înece.

Dr. Andrada Bălaj, medic UPU Târgu Mureș: „Se află deocamdată sub investigații, este conștient, cooperant, așteptăm analizele în curs.”

Bărbatul a rămas în spital, sub supraveghere.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fetiță de 8 ani, salvată la limită de la înec, într-un Aquapark din Galați „Nu mai respira”
Fetiță de 8 ani, salvată la limită de la înec, într-un Aquapark din Galați „Nu mai respira”

O fetiță de 8 ani a fost salvată în ultima clipă de la înec, într-un Aquapark din Galați. Norocul copilei a fost că un bărbat a observat-o la timp, în piscină, și a intervenit înaintea salvamarilor.

Ultimele imagini cu turistul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord. Este dat dispărut
Ultimele imagini cu turistul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord. Este dat dispărut

Steagul roșu arborat pe litoral a fost ignorat și în aceste zile de mulți turiști, iar consecințele sunt tragice: un bărbat s-a înecat în Costinești, altul a dispărut în Vama Veche.

Valuri uriașe pe litoral, din cauza vântului puternic. Salvamarii au scos din apă zeci de persoane în pericol de înec
Valuri uriașe pe litoral, din cauza vântului puternic. Salvamarii au scos din apă zeci de persoane în pericol de înec

A doua zi de vânt puternic pe litoral a adus valuri uriașe la țărm! Steagul roșu care avertizează că marea este periculoasă și oamenii nu au voie să intre în apă a rămas arborat în stațiunile din sud.

Pericol de înec pe litoral: a fost arborat steagul roșu. Turiștii ignoră avertismentele salvamarilor și continuă să facă baie
Pericol de înec pe litoral: a fost arborat steagul roșu. Turiștii ignoră avertismentele salvamarilor și continuă să facă baie

Vântul care a suflat chiar și cu 70 de km pe oră le-a stricat distracția turiștilor de pe litoral. În toate stațiunile din sud a fluturat steagul roșu semn că marea este periculoasă. Dar aproape nimeni nu s-a îndurat să stea pe mal.

Transformare incredibilă a unui fotomodel Playboy, după ce s-a lăsat de băutură și droguri. „Beam ca să-mi înec amarul”
Transformare incredibilă a unui fotomodel Playboy, după ce s-a lăsat de băutură și droguri. „Beam ca să-mi înec amarul”

Un fotomodel Playboy a povestit despre călătoria ei spre abstinență, după ce, timp de aproape 15 ani, a fost dependentă de droguri și alcool.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.