Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier după ce două maşini s-au ciocnit în județul Neamț

accident neamt
StirilePROTV

Cinci tineri au fost răniţi într-un accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Podoleni.

La faţa locului au intervenit pompierii cu modulul pentru descarcerare şi două ambulanţe şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

"În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. Până la sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele au fost scoase din cele două autoturisme de către participanţii la trafic. Cinci persoane, doi bărbaţi - în vârstă de 18 ani şi 28 ani - şi trei fete - în vârstă de 15 ani, 16 ani şi 18 ani -, au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.