Când vom putea ieși din casă. Alexandru Rafila: „Cred că după data de 15 mai”

alexandru rafila

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a făcut joi o estimare legată de data la care oamenii vor putea ieşi din casă: ,,Eu cred că după data de 15 mai”.

"Eu cred că după data de 15 mai. Dar atenție, nu distanțarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanțarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare”, a declarat Rafila la Digi24.ro.

Acesta a adăugat că România va face parte dintr-un studiu internaţional pentru testarea unui medicament.

,,E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de faţă şi unde există speranţe legate de o bună eficacitate. E vorba despre un medicament dezvoltat în SUA şi noi o să fim parte a unui studiu internaţional, în care mai sunt vreo 20 de ţări din întreaga lume, în care se vor testa comparativ scheme terapeutice uzuale, le ştiţi foarte bine, antivirale utilizate în infecţia HIV, cu interferon, cu hidroxiclorochină, în paralele cu acest medicament. Vor fi loturi de pacienţi şi scopul este să observăm un câştig terapeutic net în favoarea acestui medicament etiologic şi atunci, probabil, şi compania americană va putea într-un timp relativ scurt să-l autorizeze pentru producţie şi pentru punere pe piaţă, într-un interval de câteva luni", a spus Rafila.

Președintele Societății Române de Microbiologie a subliniat că în toate spitalele ar trebui să se facă exerciții de utilizare a echipamentelor. Să fie atenți la scoaterea echipamentelor deoarece contaminarea se poate face inclusiv în momentul în care se scoate echipamentul.

Citește și
Orașul-fortăreață din Spania care s-a izolat complet de lume și de coronavirus
Orașul-fortăreață din Spania care s-a izolat complet de lume și de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. Europa înregistrează peste 40.000 de decese
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. Europa înregistrează peste 40.000 de decese

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. În prezent sunt peste un milion de cazuri confirmate la nivel mondial și 54.000 de decese.

Orașul-fortăreață din Spania care s-a izolat complet de lume și de coronavirus
Orașul-fortăreață din Spania care s-a izolat complet de lume și de coronavirus

Orașul fortăreață Zahara de la Sierra, situat în sudul Spaniei, a fost folosit pentru apărare în fața inamicilor.

Tone de deșeuri pe străzile din Marea Britanie. ”Guvernul trebuie să ne ajute”
Tone de deșeuri pe străzile din Marea Britanie. ”Guvernul trebuie să ne ajute”

Marea Britanie se confruntă cu o altă mare problemă în timpul pandemiei de Covid-19. Tone de gunoaie se adună pe străzile multor orașe.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.