Bianca, tânăra din Suceava care a avut parte de aventura vieții. A primit 10.000 euro pentru călătorii. „Minim șase ţări”

×
Codul embed a fost copiat

O tânără din Suceava a avut parte de aventura vieții ei. După ce s-a înscris la un concurs care a provocat-o să călătorească în întreaga lume, Bianca a câştigat o bursă de 10.000 de euro.

La concurs au participat 1.200 de candidaţi din 73 de ţări, dar numai șapte dintre ei au primit o bursă. Fata a călătorit alături de prietenul ei în șase țări din Europa şi Asia, și a filmat întreaga experiență.

Bianca are 26 de ani şi a participat la un concurs internaţional organizat de un site de rezervări de curse aeriene. Au fost puse la bătaie șapte burse, iar tânăra a fost printre câștigători. A luat premiul după ce şi-a prezentat într-un videoclip oraşul natal – Suceava.

Bianca Pascaru: „Simt că nu e realitate, m-am bucurat foarte mult de oportunitate. Regulile au fost că a trebuit să vizitez minim șase ţări în patru săptămâni şi tot odată să fac content. A trebuit să bifez Europa, dar şi Asia de sud-est: am început cu Grecia-Corfu, apoi Italia-Milano, Albania, Singapore, Thailanda şi Indonezia”.

Alături de ea a fost prietenul ei american, Miles. Împreună au parcurs întregul traseu şi au filmat toată călătoria. Scopul provocării a fost să demonstreze că este posibil să călătoreşti pe mai multe continente, fără să ai la dispoziție un buget enorm.

Citește și
Kim Jong Un s-a intors acasa
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a revenit la Phenian după vizita din Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bianca Pascaru: „M-am obișnuit cu viața asta de nomad, cu casă în spate, am avut doar ghiozdanul cu mine, am avut un stil de viață minimalist. Încă sunt în șoc şi trebuie să procesez. Mă culcam uneori cu gândul că nu ştiu unde dorm mâine seară, trebuia să caut în fiecare seară următorul bilet, cazare, obiective turistice pe care să le bifez. A fost o fugă continuă.”

Odată ajunşi în sudul Asiei, cei doi au descoperit o altă lume.

Bianca Pascaru: „Un şoc cultural pe care nu l-am mai trăit până acum, mi-a plăcut. În Bali am vizitat câteva temple, am fost în pădurea maimuţelor, am vizitat două insule, am trăit viaţa de insulă, practic. Cred că o să îmi aduc întotdeauna aminte cum m-am trezit la 4 dimineaţa ca să prindem răsăritul pe muntele Batur, eram cocoţaţi acolo, şi era foarte multă lume, şi ne uitam toţi la răsărit. A fost frumos."

Cei doi au adunat o colecţie întreagă de amintiri filmate, care vor ajunge în curând şi pe reţelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Grecia, venituri-record din turism în primele şapte luni din 2023. Suma amețitoare înregistrată de statul elen
Grecia, venituri-record din turism în primele şapte luni din 2023. Suma amețitoare înregistrată de statul elen

Veniturile Greciei din turism au înregistrat un nou record în primele şapte luni din 2023, conform datelor oficiale, în timp ce există o cerere solidă pentru călătorii în perioada toamnei, inclusiv în noiembrie.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a revenit la Phenian după vizita din Rusia
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a revenit la Phenian după vizita din Rusia

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit marţi seara în gara din Phenian la bordul trenului său blindat, punând capăt unei călătorii de aproape o săptămână în Rusia.

Călătorii nu vor mai putea să-și achiziționeze online bilete de tren pe 20 septembrie. Anunțul făcut de CFR
Călătorii nu vor mai putea să-și achiziționeze online bilete de tren pe 20 septembrie. Anunțul făcut de CFR

CFR Călători informează că, în data de 20 septembrie 2023, în intervalul orar 0:00 şi 24:00, călătorii nu vor putea cumpăra bilete online.

 

 

(P) Cum organizezi o vacanță de neuitat în Tunisia - Monastir
(P) Cum organizezi o vacanță de neuitat în Tunisia - Monastir

Tunisia, bijuteria strălucitoare a Africii de Nord, unde deșerturile se întâlnesc cu marea într-un spectacol vizual impresionant, reprezintă destinația perfectă pentru călătorii în căutarea unei experiențe autentice și memorabile.

Calvarul prin care trec călătorii în trenurile CFR, în plină vară. De ce această alegere a devenit un sport extrem
Calvarul prin care trec călătorii în trenurile CFR, în plină vară. De ce această alegere a devenit un sport extrem

În România, călătoria cu trenul devine sport extrem, mai ales vara. Vineri seară, la Timișoara, sute de oameni au așteptat șase ore să urce în vagoane spre București ori spre mare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.