Adolescent de 16 ani, reținut pentru că ar fi înjunghiat un copil. Elevul rănit, dus la spital cu un plămân perforat

politie

Un minor de 16 ani a fost reţinut de poliţişti fiind bănuit că a înjunghiat de mai multe ori un elev de aceeași vârstă cu el.

 

Minorul înjunghiat este elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce una din cele cinci lovituri aplicate cu cuţitul i-a perforat un plămân.

„Poliţiştii au identificat şi condus la sediul poliţiei un tânăr în vârstă de 16 ani, din Brăila, bănuit pentru săvârşirea agresiunii, în vederea continuării verificărilor şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de săvârşire a faptei", a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Adolescentul înjunghiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

„Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare", a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Citește și
cutit
Român înjunghiat de fiul de 19 ani al fostei sale partenere. „Ți-am spus să nu te mai atingi de mama și fratele meu!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Luni, în jurul orei 16,10, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Brăila cu privire la faptul că unui tânăr i se acordau îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni, a informat IPJ Brăila.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petrecere încheiată cu scandal. Tânăr de 19 ani din Sibiu, cercetat după ce a înjunghiat două persoane
Petrecere încheiată cu scandal. Tânăr de 19 ani din Sibiu, cercetat după ce a înjunghiat două persoane

O petrecere din județul Sibiu la care au fost invitați opt bărbați s-a sfârșit la spital pentru doi dintre ei.    

Român înjunghiat de fiul de 19 ani al fostei sale partenere. „Ți-am spus să nu te mai atingi de mama și fratele meu!”
Român înjunghiat de fiul de 19 ani al fostei sale partenere. „Ți-am spus să nu te mai atingi de mama și fratele meu!”

Un român în vârstă de 38 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit de bucătărie de fiul fostei sale partenere, un tânăr de 19 ani, dintr-o localitate din Lombardia. Poliția l-a arestat pe atacator.

Bărbatul din Suceava care a făcut scandal la un restaurant și a înjunghiat un bărbat riscă 20 de ani de închisoare
Bărbatul din Suceava care a făcut scandal la un restaurant și a înjunghiat un bărbat riscă 20 de ani de închisoare

Bărbatul din Suceava care a atacat cu un cuțit angajații unui restaurant - și apoi a înjunghiat un bărbat care a intervenit în conflict - a fost trimis în judecată.  

Un tânăr a spânzurat un câine, apoi l-a înjunghiat de cel puțin 40 de ori. Toată scena a fost filmată de un copil de 10 ani
Un tânăr a spânzurat un câine, apoi l-a înjunghiat de cel puțin 40 de ori. Toată scena a fost filmată de un copil de 10 ani

Un tânăr de 18 ani din judeţul Suceava riscă până la 7 ani de închisoare, după ce a maltratat doi câini, iar pe unul l-a ucis.

Un bărbat din București și-a înjunghiat partenera. În timpul intervenţiei poliţiştilor, în casă a izbucnit un incendiu
Un bărbat din București și-a înjunghiat partenera. În timpul intervenţiei poliţiştilor, în casă a izbucnit un incendiu

Un caz de violenţă domestică a avut loc luni în Sectorul 5 din Capitală, un bărbat care a devenit violent cu forţele de ordine fiind reţinut iar victima, o femeie care prezenta leziuni în zona gâtului, a fost transportată la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.