Accident cu 3 mașini și 5 victime la Brezoi. O gravidă în luna a şaptea, printre răniți

Accident cu 3 mașini și 5 victime la Brezoi
voceavalcii.ro

Cinci persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Brezoi, printre acestea numărându-se o femeie gravidă în luna a şaptea şi două adolescente, de 10 şi 16 ani.

Potrivit sursei citate, patru dintre răniţi au ajuns la spital cu diferite traumatisme.

"În urma accidentului au rezultat cinci victime, din care o femeie de 63 de ani care are un traumatism toracic, două fete de 10, respectiv 16 ani, cu un traumatism abdominal, respectiv o lovitură la gleznă şi o femeie gravidă în luna a şaptea, care a fost evaluată de echipajul SMURD de la faţa locului şi transportată la CPU Brezoi. O altă femeie de 43 de ani a refuzat să fie dusă la spital, primind asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Cele cinci persoane au fost rănite după ce trei autoturisme s-au ciocnit, duminică după amiază, pe DN 7, în dreptul oraşului Brezoi. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, vinovat de producerea accidentului este şoferul unei maşini care venea dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea şi a intrat în depăşire fără să se asigure, lovind două maşini care circulau regulamentar.

În zonă s-a circulat alternativ mai mult de o oră şi jumătate, traficul fiind dirijat de agenţii de poliţie.

Citește și
mama criminalului din Sapoca
Ce spune mama criminalului din Săpoca: ”Nu aveam probleme cu el, nimic”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesaj emoționant al soției alpinistului Zsolt Torok, găsit mort în Făgăraș. Când va fi înmormântat
Mesaj emoționant al soției alpinistului Zsolt Torok, găsit mort în Făgăraș. Când va fi înmormântat

Trupul neînsuflețit al alpinistului Zsolt Torok va fi depus, duminică și luni, la Teatrul de Stat Arad pentru ca cei care l-au cunoscut să-și ia rămas bun de la el, a anunțat familia.

Ce spune mama criminalului din Săpoca: ”Nu aveam probleme cu el, nimic”
Ce spune mama criminalului din Săpoca: ”Nu aveam probleme cu el, nimic”

Mama criminalului din Săpoca spune că a aflat de atacurile sângeroase ale fiului ei de pe internet și că nimeni dintre autorități nu a anunțat-o ce s-a întâmplat.

Măcelul de la nunta din Kabul. Reacția mirelui: ”Nu voi putea să uit asta”
Măcelul de la nunta din Kabul. Reacția mirelui: ”Nu voi putea să uit asta”

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat un carnagiu comis la o nuntă organizată în Kabul, capitala Afganistanului, unde se aflau peste 1000 de persoane. Mirele și mireasa au supraviețuit, dar sunt în stare de șoc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.