Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Vizat: un şef dintr-o companie de interes strategic

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează vineri dimineaţa percheziţii domiciliare în Giurgiu şi Dolj.

Vizat în dosarul penal este un şef al Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, care este bănuit de înşelăciune.

Persoana în cauză ar fi indus şi menţinut în eroare instituţia, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce va fi administrat în cauză.

Bogdan Bratu va fi condus la sediul IGPR pentru continuarea cercetărilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de percheziţii în mai multe judeţe din Moldova. Sunt vizate stații ITP și sediul RAR Vaslui
Zeci de percheziţii în mai multe judeţe din Moldova. Sunt vizate stații ITP și sediul RAR Vaslui

Zeci de percheziţii au avut loc în mai multe judeţe din Moldova. Procurorii anticorupţie strâng astfel probe într-o amplă anchetă ce vizează posibile fraude privind Inspecţiile Tehnice Periodice pentru maşini.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.