Turiștii ar fi de vină pentru apariția celui de-al doilea val de Covid-19 în Europa. Ce spun experții

rulote
Getty

Mișcarea de masă a turiștilor europeni dornici să se relaxeze după impunerea restricțiilor în această vară ar putea fi cauza pentru apariția celui de-al doilea val de infecții cu coronavirus de pe continent, potrivit experților.

„Oricine ar fi condus pe autostrăzile din Franța în luna august, putea vedea rulotele care se deplasau, asemănător cu o migrație de animale în Africa. Este incredibil și asta nu se întâmplă în alte părți ale lumii”, a mai precizat un specialist.

În unele cazuri, europenii au adus Covid-19 în țări care fuseseră în siguranță în primul val al pandemiei, precum Grecia. În alte cazuri, au mai spus ei, au adus virusul înapoi în țări care s-au descurcat destul de bine, precum Germania și Austria, transmite euronews.com.

Acest fapt ar explica de ce pe continentul european a fost vorba de al doilea val al pandemiei, spre deosebire de celelalte, care încă nu au întâmpinat această problemă.

„Nu vezi ca toți americanii să se mute în Florida, de exemplu, la un moment dat. Nu vezi pe toată lumea adunându-se pe plajele din Malaezia sau oriunde în Asia, în același timp", a mai adăugat un expert.

Citește și
bani
Raport: Pandemia de coronavirus va provoca o „zombificare” de lungă durată a economiilor dezvoltate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania a înregistrat un record de infectări cu noul coronavirus. Este cel mai mare număr de la începutul pandemiei
Germania a înregistrat un record de infectări cu noul coronavirus. Este cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Totalul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a crescut în Germania cu 16.774, cel mai mare număr înregistrat într-o zi de la începutul epidemiei aici, a anunţat Robert Koch Institute, joi.

Raport: Pandemia de coronavirus va provoca o „zombificare” de lungă durată a economiilor dezvoltate
Raport: Pandemia de coronavirus va provoca o „zombificare” de lungă durată a economiilor dezvoltate

Pandemia de coronavirus va provoca o ”zombificare” de lungă durată a economiilor dezvoltate, potrivit raportului privind estimările economice aferente trimestrului al patrulea al Economist Intelligence Unit (EIU), transmite CNBC.

Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână
Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână

Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise.

COVID-19 le fură copiilor bucuria de a colinda de Halloween. Care sunt recomandările medicilor
COVID-19 le fură copiilor bucuria de a colinda de Halloween. Care sunt recomandările medicilor

Dorința de a-i proteja pe copii de COVID duce la evitarea, temporară, a unor momente fericite pentru ei, cum ar fi colindul de Halloween.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.