Podcastul „Cu inima la vedere”, realizat de Amalia Enache și HHC, e disponibil pe VOYO, cu 7 zile înainte de lansare

podcast
StirilePROTV

Cu inima la vedere, podcastul găzduit de Amalia Enache și produs de Fundația Hope and Homes for Children în folosul celor mai vulnerabili copii ai României, este disponibil acum pe VOYO.

Lansat în iunie 2021, podcastul în ediție limitată i-a avut până acum invitați pe Dana Rogoz, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Marius Manole sau Horia Brenciu. Începând din această săptămână, internauții vor putea vedea în premieră, cu 7 zile înainte de lansare, fiecare episode, pe platforma voyo.ro.

Fiecare episod ”Cu inima la vedere” duce conversații pe subiecte dificile, tabu pentru prea mulți: despre temerile pe care le avem cu privire la droguri ori alte adicții, despre copiii pe care ți-i dorești aproape, chiar și atunci când pleacă de-acasă sau despre cum construiești relația cu ei astfel încât să se întoarcă cu drag și deschidere la tine; despre vulnerabilitatea mamei și a copilului în primii ani de viață, dar și despre provocările părintelui singur.

Săptămâna aceasta, Horia Brenciu este invitatul Amaliei Enache, iar împreună cu psihoterapeutul Diana Stănculeanu, cei doi vor vorbi despre poate cea mai puternică traumă pe care o putem experimenta ca ființe umane – copii sau adulți, deopotrivă – abandonul.

Ne e frică cam tuturor să nu fim părăsiți, trebuie să recunoaștem! Iar asta vine din adâncurile copilăriei noastre, așa cum ne explică chiar în acest episod psihoterapeutul Diana Stănculeanu. Așa că am vrut să discutăm #cuinimalavedere despre CUM STĂM DREPT ÎN FAȚA FRICII DE ABANDON. Și mi-am dorit să vorbesc cu Horia Brenciu, pentru că știam că dincolo de atitudinea lui mereu jovială, în copilărie a avut parte de una dintre cele mai grele experiențe posibile, a rămas orfan de mamă. Dar și pentru că azi este tatăl a 4 copii cu toate variațiunile posibile: biologic, prin adopție și vitreg. Așadar, la Horia "joaca de-a părinții" chiar este cea mai serioasă joacă, cum spunem noi mereu în podcast. E un episod cu totul special, pentru că ne apropiem de Ziua Internațională a Copilului Orfan, pe 8 noiembrie și marcăm și 20 de ani de la închiderea primului orfelinat în România de către Hope and Homes for Children”, a spus Amalia Enache despre episodul pe care abonații VOYO îl pot vedea cu 7 zile înainte de lansarea oficială.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.