Peste 200.000 de puieți de brad, pin sau fag au fost plantați în 2021, în 15 județe din România

×
Codul embed a fost copiat

În România se și plantează copaci, nu doar se taie. O asociație de voluntari a plantat anul acesta peste 200.000 de puieți de brad, pin sau fag în 15 județe din România.

Scopul lor este de a ajuta țara noastră să fie mai verde și oamenii să respire un aer mai curat. Trei hectare de pământ au prins viață în comuna Iclod din județul Cluj. La inițiativa asociației „Plantăm fapte bune în România” aici s-au plantat 15.000 de puieți de pin silvestru.

Chiriac Alina, coordonator voluntari: „O să avem grijă de plantația de aici. Adică o să-I îngrijim până ajung la stadiul de masiv și o să plantăm în măsura în care o să mai găsim terenuri”.

20 de voluntari au muncit o zi întreagă pentru ca pădurea să ia naștere. Printre aceștia se află și Bianca, o tânără din sat, care își petrece timpul liber în încercarea de a salva natura.

Bianca Cozma, voluntar: „Este o satisfacție personală și bănuiesc că cineva trebuie să o facă și pe asta și cum am spus îmi place să văd schimbare, îmi place să mă implic și pentru mine cam asta e hobby-ul meu, în afară de social media și alte chestii, voluntariatul”.

Citește și
brad craciun, online
Brazii de Crăciun pot fi comandați online. Cum funcționează serviciul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În următorii ani voluntarii își doresc să ajungă în cât mai multe zone din țară cu acest proiect de împădurire.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Creație inedită, de Crăciun. Gheața unui lac a fost decupată în formă de brad
Creație inedită, de Crăciun. Gheața unui lac a fost decupată în formă de brad

În prag de sărbători, nu se face baie „oricum” la copcă. Un artist cu multă imaginație a decupat în gheața unui lac din nord-estul Lituaniei conturul un brad uriaș.

Brazii de Crăciun pot fi comandați online. Cum funcționează serviciul
Brazii de Crăciun pot fi comandați online. Cum funcționează serviciul

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Crăciun, așa că vedem tot mai des brazi înghesuiți în portbagaj sau puși pe mașini.

Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. L-a plantat în 1929, la absolvirea liceului
Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. L-a plantat în 1929, la absolvirea liceului

Gorunul plantat de Arsenie Boca în curtea Liceului „Avram Iancu” din Brad s-a prăbușit. Arborele vechi de aproape un secol se uscase de câțiva ani, iar vineri s-a rupt de la bază, a anunțat vineri primarul municipiului, Florin Cazacu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.