Gospodinele din Ucraina au început mici afaceri cu mâncare tradiţională, în România. Ce preț au preparatele

×
Codul embed a fost copiat

Gospodinele din Ucraina au început mici afaceri cu mâncare tradiţională, în România. În casele în care sunt găzduite, pregătesc o mulțime de bunătăți: colţunaşi, cornuleţe sau clătite, după reţeta de acasă.

Le vând apoi localnicilor, la preţuri modeste. La Iaşi, trei mămici s-au organizat pe un grup de Facebook, de unde preiau comenzi de la peste 100 de clienţi.

Mai intai pregătesc conținutul cu zahăr,brânză de vaci, stafide și puțină vanilie. Înainte de asta, în tigaie fac din aluat niște clătite și apoi le împart uniform, în care pun acel conținut și le rotesc”, explică o ucraineancă.

Diana, Elena şi Olya sunt din Odesa şi au ajuns în România acum o lună. Au început să prepare mâncare pentru copiii lor, apoi au fost sfătuite de gazda lor, Simona, să înceapă o mică afacere.

Dacă tot e atât de bun și își doreau să facă ceva să devină autonome, de ce să nu le și vândă. S-au descurcat extraordinar de bine, iar noi le-am încurajat. S-au pregătit cu cutiuțe, cu etichete”, a spus Simona, gazda.

Citește și
Andrei Irimia
Concert caritabil pentru refugiații din Ucraina: Andrei Irimia, ”Nuit Minimaliste”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a face faţă comenzilor, merg zilnic să cumpere ingrediente proaspete, gătesc, apoi ambalează preparatele și le livrează cu autobuzul.

Acolo în Ucraina nu mai avem servicii, avem copii mulți și am fost nevoite să gătim, să facem colțunași. Ușor, ușor am început. Simona ne-a făcut o pagină de Facebook unde postăm informațiile despre noi, foto, filmulețe video unde se poate vedea că le facem manual, sunt gustoase, ne mărim sortimentele, inventăm altele”, a explicat Olya.

Preţul pentru o porţie de mâncare tradiţională ucraineana porneşte de la 26 de lei și poate ajunge la 60 de lei kilogramul. Produsele disponibile sunt anunţate online, cu o seară înainte.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Tot mai mulți refugiați aleg să se întoarcă acasă, în Ucraina. „Trebuie să lucrăm, trebuie să trăim în țara noastră”
Tot mai mulți refugiați aleg să se întoarcă acasă, în Ucraina. „Trebuie să lucrăm, trebuie să trăim în țara noastră”

Veștile potrivit cărora trupele rusești se regrupează în estul Ucrainei și dorul de familie îi determină pe unii refugiați să se întoarcă în țara lor.

Concert caritabil pentru refugiații din Ucraina: Andrei Irimia, ”Nuit Minimaliste”
Concert caritabil pentru refugiații din Ucraina: Andrei Irimia, ”Nuit Minimaliste”

Artistul Andrei Irimia susține un concert caritabil pentru refugiații din Ucraina, duminică, 10 aprilie, la Palatul Bragadiru.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.