Vremea azi, 17 mai 2020. Prognoza în București și în țară - se răcorește și vin ploile

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de duminică aduce răcoare şi multe ploi în vest, nord şi centru. În schimb, în ţinuturile sudice, vremea rămâne caldă şi abia spre seară apar ceva nori de ploaie. Maximele pleca de la 15 grade în nord şi ating 30 de grade prin sudul ţării.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosfera destul de însorită, vânt intens şi temperaturi comparabile cu cele de ieri. Maximele ajung la 28 de grade în zona Barganului, dar pe litoral şi în delta vor fi cel mult 20...21 de grade. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem soare şi vreme bună în prima parte a zilei. Vântul devine activ, iar mai târziu vin câteva ploi de scurtă durată, posibil însoţite de fenomene electrice. Se face mai cald: pe la amiază vor fi în jur de 25...26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul se umple de nori; o să plouă şi va fi răcoare pentru această perioadă. Vremea se răcoreşte uşor, iar ploile vin în mai multe reprize, chiar şi pe timpul nopţii. La munte se pot aduna 30 l/mp.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă multă instabilitate şi ploi serioase. Se menţin condiţiile de grindină şi vijelii. În schimb, în vestul ţării, se anunţă vreme mai bună ca ieri, cu temperaturi în creştere şi ceva mai multe ore cu soare. Aversele apar sporadic prin zonele mai înalte. În Transilvania nu sunt schimbări importante, iar asta înseamnă că o să mai plouă. Instabilitatea persistă, iar temperaturile rămân sub 20 de grade.

În Oltenia se aşteaptă vreme frumoasă, temperaturi cam la fel de mari ca ieri şi ceva ploi de la noapte încolo. Şi în ţinuturile sudice o să mai plouă, în special pe seară şi la noapte. Norii încep să se adune după prânz, iar maximele vor fi mai mari decât în mod obişnuit la început de Mai.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Bucureşti, avem, în continuare, presiune atmosferică scăzută, adică mai vin ceva ploi. Astăzi prindem vreme bună, în ansamblu. Norii încep să se adune după prânz, iar aversele apar către seară şi la noapte.

Şi la munte vor fi averse, mai ales în a doua parte a zilei. Aici se strâng cantităţi mai mari de apă, local chiar 35 l/mp şi apare grindină.

Luni temperaturile scad uşor şi maxima se opreşte pe la 25...26 de grade. Va fi soare dimineaţa, dar mai târziu se adună norii şi vor aduce câteva reprize de ploaie.

Marţi, temperaturile rămân în limitele normale; se menţin şi condiţiile de averse, iar pe la amiază se ating în jur de 25 de grade.

Nici miercuri nu scăpăm de instabilitate. Vin alte ploi, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului şi se aşteaptă cantităţi mai însemnate de apă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.