Ce destinații au ales românii pentru vacanța de cinci zile și care sunt costurile

×
Codul embed a fost copiat

Cum ziua de luni 29 noiembrie este liberă pentru angajații de la stat, mulți vor avea de mâine o vacanță de cinci zile. De altfel, stațiunile de la munte și marile orașe s-au animat.

În zonele montane au sosit și primii turiști, chiar dacă este zăpadă doar la altitudini. Cum era de așteptat regiunea Brașov este printre destinațiile preferate. Totuși, în acest an, potrivit unui studiu făcut de o platformă pentru rezervări cei mai mulți români au preferat marile orașe mai ales că sunt deschise și târgurile de Crăciun.

În Poiana Brașov tunurile de zăpadă au pornit, astfel că turiștii au urcat în telecabină de cum au ajuns ca să se bucure de primul strat de zăpadă, fie el și artificial.

Turist: ”Ne-am oprit o zi la Poiană şi după mergem la Predeal".

Temperaturile au permis ca până acum zăpadă să fie produsă doar în partea superioară a masivului. Deocamdată admirăm priveliștea, pentru schi mai avem de astepatat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar utilajele sunt pregătite, în caz că se face frig și vor putea fi puse în funcțiune.

Andrei Biriboiu, administrator pârtie: ”Saltele sunt montate, lăncile sunt funcţionale, tunurile sunt pe poziţie, ratracele sunt şi ele pregătite. Vor intervneni când e suficientă zăpadă".

Cu toate că șansele că vacanța să fie una albă sunt mici, hotelurile din stațiune sunt ocupate în proporție de peste 80%.

Și la 50 de kilometri de Cluj Napoca, în staţiunea Muntele Băişorii, tunurile de zăpadă au fost pornite în așteptarea vizitatorilor și a vremii prielnice.

Iancu Șerbănescu, administrator pârtii Bușcat: "După cum se vede în spate, am început pregătirile, astfel încât să începem sezonul de schi în cel mai scurt timp".

Pentru ca pârtiile să fie deschise pentru schiat este nevoie de un strat de 30-40 cm de zăpadă. Dacă în zilele următoare temperaturile vor coborâ sub zero grade administratorii de aici speră ca cel puţin una din cele 5 pârtii să fie funcţională.

Potrivit platformei travelminit.ro, cele mai multe rezervări pentru vacanța de 1 Decembrie s-au făcut în marile orașe, apoi în regiunea Brașov, Valea Prahovei și stațiunile balneoclimaterice.

Unul dintre orașele favorite este Sibiu, mai ales că aici s-a deschis și târgul de Crăciun.

Înăuntru sunt peste 80 de căsuţe cu dulciuri şi cadouri, o uriaşă roată panoramică, un carusel şi un patinoar. Există chiar și un muzeu în aer liber unde vor fi ateliere gastronomice dedicate Zilei Naţionale.

Turistă: ”Suntem într-o vacanţă în Sibiu. Mi se pare o idee foarte bună, e frumos, e lumea prietenoasă, totul e minunat."

Oferta pentru vacanța de Ziua Națională este mai generoasă la nivel de cazare comparativ cu anul trecut, dar și mai scumpă.

Un sejur de două nopți, pentru doi adulți, depășește, în medie, 600 de lei, cu 17 % mai mult ca anul trecut. În cazul unei familii cu doi copii, vacanța este mai scumpă cu 64%, și ajunge la un preț mediu de aproape 840 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor

S-a redeschis Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din România. Se circulă cu mașina sau motocicleta pe tronsonul de 150 de kilometri ce trece prin cinci județe.  

Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării
Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării

Vizitarea unui vechi palat regal, situat chiar în inima Bucureștiului, este o experiență deosebită, mai ales pentru cei care vor să aibă parte de liniște în weekendurile din sezonul estival, când toată lumea se înghesuie la mare sau la munte.

Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii
Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii

Ziua Internațională a Copilului, celebrată pe 1 Iunie, este prilejul perfect pentru familii de a petrece timp de calitate împreună, oferind copiilor experiențe memorabile și pline de veselie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.