Studiu: Marea majoritate a cazurilor recente de variola maimuţei au fost transmise prin contact sexual

variola maimutei
Shutterstock

Vasta majoritate a cazurilor recente de variola maimuţei au fost transmise prin contact sexual, potrivit celui mai amplu studiu realizat până în prezent, care arată, că imensa majoritate a celor afectaţi au fost bărbaţi homosexuali, scrie AFP.

Studiul, publicat joi în New England Journal of Medicine, a analizat date din peste 520 de cazuri din 16 ţări (Canada, Statele Unite, Europa etc.), repartizate pe parcursul a două luni, între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii iunie.

În total, potrivit medicilor care au tratat aceste cazuri, 95% au fost rezultatul unui contact sexual.

"Este important să subliniem că variola maimuţei nu este o infecţie cu transmitere sexuală în sensul tradiţional al termenului; ea poate fi contractată prin orice contact fizic apropiat" cu o persoană infectată, a declarat autorul principal al studiului, John Thornhill. "Dar cercetarea noastră sugerează că cea mai mare parte a transmiterii de până acum este legată de activitatea sexuală", a precizat acesta.

Leziunile cutanate observate, în principal anale, genitale sau la nivelul cavităţii bucale, ar putea reprezenta zonele de inoculare, notează studiul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Analiza materialului seminal a 32 de persoane a arătat prezenţa ADN-ului virusului în 29 de cazuri, dar sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili dacă transmiterea poate avea loc într-adevăr pe această cale.

În total, 98% dintre cazurile studiate au fost bărbaţi homosexuali sau bisexuali. Vârsta medie a fost de 38 de ani.

Circa 41% dintre ei erau infectaţi cu HIV, virusul SIDA, dar marea majoritate erau sub tratament.

Nu s-a înregistrat niciun deces printre cazurile studiate, iar majoritatea au fost cazuri uşoare.

În pofida acestui fapt, 13% au fost spitalizaţi. Principalele motive au fost durerea în regiunea anorectală sau infecţiile cutanate, dar nu au fost observate complicaţii grave după aceea.

La 23 de persoane cu antecedente clare de infecţie, perioada de incubaţie (înainte de apariţia primelor simptome) a fost de o săptămână - dar poate varia între 3 şi 20 de zile.

După cum s-a raportat anterior, studiul subliniază că simptomele observate diferă de cele reperate de obicei în ţările africane unde boala este endemică.

În special faptul că erupţiile cutanate sunt concentrate în anumite zone. Leziunile au fost observate la 95% dintre persoane, inclusiv în zona genital-anală în 73% din cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății

Bulimia nervoasă este una dintre cele mai cunoscute și frecvente tulburări de comportament alimentar, alături de mâncatul compulsiv și anorexia nervoasă.

Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian
Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian

Majoritatea persoanelor se confruntă măcar o dată în viață cu arsurile la stomac. Acestea reprezintă o problemă medicală comună, care poate apărea ocazional după consumul anumitor alimente, mese sau băuturi.

Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating
Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating

Supraalimentarea pe care unii o asociază cu foamea exagerată sau poftele poate fi, de fapt, o tulburare de alimentație. Dacă te consideri un adevărat gurmand, este important să înveți să diferențiezi acest lucru de mâncatul compulsiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.