USR-PLUS: Iohannis ar trebui să participe la ședința de Guvern, să blocheze ordonanțele

Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă
Agerpres

Alianţa USR-PLUS consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să participe la şedinţa de guvern care are pe ordinea de zi ordonanţele privind Codurile penale, pentru a bloca adoptarea lor, a declarat, joi, preşedintele USR, Dan Barna.

El a anunţat că i-a transmis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare, în care îi solicită să renunţe la adoptarea acestor ordonanţe, iar, în paralel, a transmis şi partenerilor europeni un document similar.

"Avem din nou agresiunea cu ordonanţele. Această ameninţare care a ţinut România de la Ordonanţa 13 până astăzi în stradă aproape permanent vedem că revine din nou, vedem că Tudorel Toader şi doamna Dăncilă vorbesc din nou despre ordonanţele pe Codurile penale şi poziţia noastră este foarte clară: aceste ordonanţe nu trebuie date. Am transmis chiar în acest moment doamnei Dăncilă o scrisoare în care îi solicităm acest lucru argumentând. Transmitem de asemenea către partenerii europeni un document similar în care îi informăm şi le cerem sprijinul pentru o poziţie fermă împotriva poziţiei Guvernului de a da ordonanţe pe Coduri", a afirmat Barna la o conferinţă de presă.

USR-PLUS consideră că aceste ordonanţe 'sabotează' justiţia.

"Avem totuşi un fir optimist că se va renunţa la aceste ordonanţe. Dacă ele vor rămâne pe ordinea de zi a şedinţei de mâine, considerăm că ar fi o idee foarte bună ca preşedintele Klaus Iohannis să participe din nou la şedinţa de guvern şi să o prezideze pentru a bloca aceste ordonanţe, pentru că aceste ordonanţe nu fac decât să continue sabotarea justiţiei", a adăugat Barna.

Citește și
Liviu Dragnea si Tudorel Toader
Ce i-a cerut Dragnea lui Toader privind OUG pe justiţie. "În 2 săptămâni să închidem"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a apreciat că în elaborarea acestor ordonanţe Tudorel Toader ignoră poziţiile asociaţiilor profesionale şi ale Comisiei de la Veneţia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stelian Ion: PSD şi ALDE l-au convins pe Tudorel Toader să dea ordonanţele pe justiţie
Stelian Ion: PSD şi ALDE l-au convins pe Tudorel Toader să dea ordonanţele pe justiţie

Deputatul USR Stelian Ion consideră că PSD şi ALDE "s-au înţeles" şi "l-au convins" pe ministrul Tudorel Toader să dea ordonanţele pe justiţie.

Ce i-a cerut Dragnea lui Toader privind OUG pe justiţie.
Ce i-a cerut Dragnea lui Toader privind OUG pe justiţie. "În 2 săptămâni să închidem"

Liderul PSD îi cere ministrului Justiţiei "coerenţă şi asumare de responsabilitate" privind ordonanţele care modifică legile justiţiei.

Ministrul Toader a prezentat modificările aduse ordonanței de urgență 7, privind justiția
Ministrul Toader a prezentat modificările aduse ordonanței de urgență 7, privind justiția

Ministrul Justiției Tudorel Toader a prezentat marți modificările care au fost aduse ordonanței de modificare a OUG 7, privind legile justiției, în ciuda avizului negativ care a fost dat de CSM.

S-a enervat Dăncilă: ”Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță”
S-a enervat Dăncilă: ”Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță”

Premierul viorica Dăncilă s-a enervat luni în plenul Camerei Deputaților, unde a fost prezentă la solicitarea PNL, la dezbaterea ordonanței de urgență 114, numită de opoziție ”Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.