Parlamentul României condamnă folosirea violenţei împotriva cetățenilor din Belarus

Parlament
Agerpres

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o Declaraţie referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în Republica Belarus - document care a fost adoptat anterior și de Sentul României.

Prin această declarație, Parlamentul României îşi manifestă solidaritatea cu poporul belarus, solicită oprirea violenţei împotriva protestelor paşnice din Belarus şi consideră necesară "o reacţie mai articulată" din partea comunităţii internaţionale în eventualitatea în care situaţia nu va cunoaşte o ameliorare de urgenţă.

"Camera Deputaţilor îşi manifestă solidaritatea cu poporul belarus şi cu aspiraţiile acestuia spre libertate, democraţie şi stat de drept, împărtăşind punctele de vedere ale UE şi ale aliaţilor tradiţionali ai României cu privire la evoluţia îngrijorătoare din Republica Belarus. Condamnă folosirea violenţei împotriva protestelor paşnice din Republica Belarus şi solicită oprirea de urgenţă a acestora, exprimă îngrijorare şi dezaprobare faţă de situaţia creată ca urmare a suspiciunilor privind caracterul incorect al alegerilor din Republica Belarus. Solicită autorităţilor din Republica Belarus să respecte dreptul cetăţenilor de a participa la adunări publice, să se abţină de la folosirea ilegală sau excesivă a forţei, să îi elibereze pe cei reţinuţi pe nedrept şi să iniţieze în cel mai scurt timp un dialog politic autentic şi substanţial cu societatea civilă şi opoziţia în vederea detensionării situaţiei", se arată în declaraţie, potrivit Agerpres.

Camera Deputaţilor solicită "o reacţie rapidă promptă, unită şi neechivocă din partea comunităţii internaţionale cu privire la dezescaladarea de urgenţă a situaţiei din Belarus şi pentru organizarea unor alegeri libere sub supraveghere internaţională al căror rezultat să nu fie pus sub semnul îndoielii".

"Camera Deputaţilor consideră că, în eventualitatea în care situaţia nu va cunoaşte o ameliorare de urgenţă, o reacţie mai articulată din partea comunităţii internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale este obligatorie şi nu suportă amânare. Solicităm Guvernului României şi preşedintelui României să continue să sprijine iniţiativele în vederea protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor din Belarus. Consideră că orice încercare de imixtiune sau ameninţare cu implicare militară sau de altă natură în sprijinul actualului regim ilegitim de la Minsk contravine dreptului internaţional, prevederilor acordurilor internaţionale care protejează drepturile fundamentale ale omului şi relaţiile paşnice dintre ţări", se mai menţionează în declaraţie.

Citește și
manifestatii belarus
UE cere „eliberarea imediată” a opozanţilor închişi în Belarus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Opozanta Maria Kolesnikova din Belarus, răpită în ajun la Minsk, arestată la frontiera cu Ucraina
Opozanta Maria Kolesnikova din Belarus, răpită în ajun la Minsk, arestată la frontiera cu Ucraina

Opozanta Maria Kolesnikova, din Belarus, răpită luni seară în centrul Minskului de persoane îmbrăcate în civil, a fost arestată marţi dimineaţă pe când ar fi încercat să părăsească ţara.

UE cere „eliberarea imediată” a opozanţilor închişi în Belarus
UE cere „eliberarea imediată” a opozanţilor închişi în Belarus

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a cerut luni autorităţilor din Belarus „eliberarea imediată” a opozanţilor politici şi a reamintit că va impune sancţiuni „persoanelor responsabile” de represiunea din ţară, notează AFP.

Lukaşenko va face o vizită în Rusia, în zilele următoare. Anunțul Kremlinului
Lukaşenko va face o vizită în Rusia, în zilele următoare. Anunțul Kremlinului

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, ar urma să efectueze o vizită în Rusia în zilele următoare, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează DPA.

Peste 100.000 de oameni au protestat împotriva lui Lukașenko. 633 au fost arestați
Peste 100.000 de oameni au protestat împotriva lui Lukașenko. 633 au fost arestați

Poliţia din Belarus a transmis luni că a arestat 633 de persoane în timpul manifestaţiei ample de duminică a opoziţiei împotriva realegerii, la începutul lunii august, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.