„2,3 milioane de palestinieni luptă pentru viața lor.” O operațiune de eliberare a unor ostatici din Gaza a eșuat

×
Codul embed a fost copiat

O operațiune de eliberare a unor ostatici din Gaza a eșuat, a recunoscut armata israeliană. Și un soldat de 25 de ani, care era ținut captiv din 7 octombrie, a murit, dar nu se știe în ce circumstanțe.

Între timp, Statele Unite au blocat o rezoluție a Consiliului de securitate al ONU, care a cerut un armistițiu imediat în Gaza, din rațiuni umanitare.

La Khan Younis, blindatele israeliene avansează spre centrul orașului. Doi soldați au fost grav răniți într-o încercare eșuată de salvare a unor ostatici.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „În timpul operațiunii, numeroși teroriști care au răpit israelieni și i-au ținut ostatici au fost uciși. Niciun ostatic nu a fost eliberat.”

Însă a fost confirmată de kibuțul său și de Asociația familiilor ostaticilor, moartea unuia dintre captivi, un soldat israelian de 25 de ani. Iar Hamas pretinde că acesta ar fi fost ucis în bombardamentele israeliene.

Citește și
armata israel, soldati israel
Proiect de rezoluţie OMS: Israelul trebuie să îşi respecte obligaţiile umanitare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele două spitale mari din sudul Fâșiei Gaza au de trei ori mai mulți pacienți decât paturi disponibile. Unul dintre directori spune că echipa sa a pierdut controlul în privința sutelor de morți și răniți.

Doctor: „Nu avem cu ce trata pacienții, nu avem alimente, nu avem apă proaspătă. Noi (ca spital) întrăm în colaps.”

Cea mai mare parte a populației din Khan Younis s-a refugiat în zonele de coastă sau mai la sud, în Rafah. Dar peste tot situația este dramatică.

Christian Lindmeier, purtător de cuvânt OMS: „Oamenii au început să taie stâlpii de telefonie ca să aibă puțin lemn pentru foc ca să se încălzească sau ca să gătească puținele alimente disponibile. Copii și adulți cerșesc apă cu ochii în lacrimi. Suntem în punctul în care produsele de bază nu mai sunt disponibile.”

Pe de altă parte, Consiliului de Securitate al ONU a dezbătut o rezoluție, propusă de Emiratele Arabe Unite, care cerea „încetarea imediată a focului în Gaza”, din rațiuni umanitare.

Riyad Mansour, Ambasadorul Palestinian la ONU: „2,3 milioane de palestinieni luptă pentru viața lor în fiecare zi. Salvați-i, spuneți-le, arătați-le că ajutorul este pe drum. Acest război e parte a misiunii de a distruge poporul palestinian ca națiune și de a distruge chestiunea palestiniană (ideea celor două state). Dacă nu împărtășiți acest obiectiv, trebuie să vă ridicați împotriva războiului.”

13 din cei 15 membri ai Consiliului de securitate au votat „pentru” Marea Britanie s-a abținut, iar Statele Unite au votat împotrivă. Pentru că au drept de veto în calitate de membru permanent, au blocat adoptarea rezoluției.

Washingtonul a numit-o „dezechilibrată”, pentru că nu face nicio referire le terorismul Hamas.

Robert Wood, adjunctul ambasadorului Statelor Unite la ONU: „Nu susținem această rezoluție care face apel la un armistițiu nesustenabil, ce va planta doar semințele pentru următorul război.”

Gilad Erdan, ambasadorul israelian la ONU: „Cum se poate ca aceia care solicită acum un armistițiu să nu ceară ca Hamas să înceteze imediat toate activitățile teroriste? De ce acum și nu atunci când Hamas a făcut să eșueze ultimul armistițiu?”

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că veto-ul Statelor Unite îi face complici pe americani la „crime de război împotriva palestinienilor.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scenă uluitoare: Un avion de pasageri aterizează în Tel Aviv în mijlocul atacurilor cu rachete | Video
Scenă uluitoare: Un avion de pasageri aterizează în Tel Aviv în mijlocul atacurilor cu rachete | Video

Aterizarea unui avion de pasageri pe aeroportul principal din Israel, în afara Tel Avivului, pe fondul tirurilor intense de rachete din Gaza asupra oraşului, a provocat sâmbătă o mare agitaţie, relatează DPA.

Proiect de rezoluţie OMS: Israelul trebuie să îşi respecte obligaţiile umanitare
Proiect de rezoluţie OMS: Israelul trebuie să îşi respecte obligaţiile umanitare

Un proiect de rezoluţie înaintat OMS de 17 ţări membre şi Palestina, cu statut special, a cerut vineri ca Israelul să îşi respecte pe deplin obligaţiile de a proteja personalul medical şi umanitar din Fâşia Gaza, transmite AFP.

Teroriștii Hamas, în timp ce invocă încetarea focului: ”Allahu Akbar! L-am nimerit”. Situația din Gaza devine insuportabilă
Teroriștii Hamas, în timp ce invocă încetarea focului: ”Allahu Akbar! L-am nimerit”. Situația din Gaza devine insuportabilă

Statele Unite au blocat în Consiliul de Securitate o rezoluție care cerea un armistițiu umanitar urgent în Fâșia Gaza.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.