UE a anunțat noile sancțiuni împotriva Belarusului. Criza migranților se agravează la granția cu Polonia

×
Codul embed a fost copiat

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au anunțat luni noi sancţiuni împotriva Belarusului, în timp ce criza migranților se agravează, la granița cu Polonia.

Vor fi sancționate companiile aeriene şi agenţiile de voiaj, bănuite că au adus oamenii care stau acum la frontiera blocului comunitar.

Luate cu asalt, autoritățile de la Varșovia au anunțat că vor începe în decembrie construirea unui gard permanent de-a lungul graniţei cu Belarus.

Miniștrii de Externe din blocul comunitar din stabilit luni seară noi măsuri menite să stăvilească valul de migranți din Afgaganistan, Irak, Siria și Yemen, care bat la porțile Uniunii Europene.

Am convenit să adoptăm un nou pachet. Ar fi al 5-lea pachet de sancțiuni. Prin extinderea sferei de aplicare a sancțiunilor îi vom putea viza pe cei responsabili de exploatarea migranților vulnerabili și de facilitarea trecerii lor ilegale de frontiera UE”, a declarat un înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe.

Citește și
migranti
Îngrijorare printre autoritățile de la Varșovia. Migranții s-ar putea pregăti să forțeze intrarea în Polonia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În tot acest timp, la frontiera dintre Belarus și Polonia situația este din ce în ce mai tensionată. Mii de oameni - bărbați, femei, copii - stau sub cerul liber, în speranța că vor trece de linia care-i desparte de o viață mai bună.

Scene dramatice se desfășoară aici. Mă aflu chiar la punctul de frontieră dintre Belarus și Polonia. Uitați-vă aici, chiar în stânga, puteți vedea poliția poloneză, polițiștii de frontieră au venit aici pentru a preveni ceea ce ar fi putut fi încă un exod în masă al acestor refugiați. În ultimele 24 de ore a circulat un zvon în interiorul taberei potrivit căruia partea poloneză este pregătită să-și deschidă granițele și să deschidă un coridor umanitar către Germania, lucru la care speră acești migranți, în marea lor majoritate proveniți din Kurdistanul irakian”, a explicat un corespondent CNN.

Încurajați de aceste zvonuri, miile de oameni au părăsit tabăra în care stăteau și au luat-o la pas spre graniță, unde așteaptă acum în frig și în condiții mizere să li se deschidă porțile spre Vest.

Dar polonezii sunt fermi și spun că acest lucru nu se va întâmpla. Au trimis mesaje pe telefoanele tuturor, inclusiv pe telefonului meu, în care spune: «Nu ascultați ce vi se spune. Nu vă lăsăți păcăliți», transmit ei prin SMS. «Ne vom apăra granițele. Nu te vom lăsă să treci!»”, a mai explicat corespondentul CNN.

Migranții sunt însă la capătul puterilor, de 9 zile dorm în pădure sub cerul liber, în ploaie și frig cumplit. Un sirian de 20 de ani a fost, în weekend, a noua victima a gerului.

Uniunea Europeană acuză Minskul că a provocat deliberat această criză, oferind vize şi punând la dispoziţie zboruri, drept riposta pentru sancţiunile occidentale impuse regimului Lukaşenko după reprimarea brutală a opozanţilor.

Abia acum compania aeriană belarusă Belavia a sistat zborul sirienilor, irakienilor, afganilor şi yemeniţilor din Dubai spre Belarus. De asemenea, în urmă presiunilor unor diplomaţi europeni, Turcia le-a interzis pasagerilor din Orientul Mijlociu să mai zboare către Belarus. Și o companie siriană privată şi-a întrerupt zborurile spre Minsk. La rândul lor, Statele Unite au anuțat că pregătesc noi sancţiuni împotriva Belarusului. Dar Lukaşenko a declarat că este pregătit să se apere în cazul unor măsuri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Germania anunță că nu primește migranții blocați la granița belaruso-polonă: Să fie conduşi înapoi în ţările lor
Germania anunță că nu primește migranții blocați la granița belaruso-polonă: Să fie conduşi înapoi în ţările lor

Migranţii blocaţi la frontiera belaruso-polonă trebuie transportaţi înapoi în ţările lor de origine, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Îngrijorare printre autoritățile de la Varșovia. Migranții s-ar putea pregăti să forțeze intrarea în Polonia
Îngrijorare printre autoritățile de la Varșovia. Migranții s-ar putea pregăti să forțeze intrarea în Polonia

Autoritățile de la Varșovia au motive să creadă că, împinși de forțele din Belarus, migranții strânși de peste o săptămână la graniță se pregătesc să forțeze intrarea în Polonia.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.