China a anunțat o lege privind "protejarea securităţii naţionale" în Hong Kong. Reacția SUA

Proteste Hong Kong
AP

Statele Unite au avertizat joi China în legătură cu adoptarea unei legi privind "securitatea naţională" în Hong Kong, despre care Washingtonul afirmă că ar fi "foarte destabilizatoare" pentru acest teritoriu semi-autonom, informează AFP.

"Orice încercare de impunere a unei legi privind securitatea naţională care nu reflectă voinţa cetăţenilor din Hong Kong ar fi foarte destabilizatoare şi ar fi puternic condamnată de Statele Unite şi de comunitatea internaţională", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Morgan Ortagus.

Parlamentul chinez a anunţat joi că va studia în următoarele zile o lege privind "protejarea securităţii naţionale" în Hong Kong. Aceasta intenţionează să consolideze "mecanismele de aplicare" în acest domeniu în fosta colonie britanică zguduită în 2019 de proteste împotriva autorităţilor de la Beijing care au avut uneori un caracter violent, potrivit Agerpres.

"Nu ştiu despre ce este vorba, pentru că încă nu ştie nimeni. Dacă se va întâmpla acest lucru, vom răspunde foarte puternic la această problemă", a declarat Donald Trump, întrebat în legătură cu acest subiect.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acest proiect de lege "subminează angajamentele şi obligaţiile asumate de Republica Populară Chineză în Declaraţia comună sino-britanică', care asigură o anumită autonomie Hong Kong-ului după retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie în 1997.

Citește și
masca de protectie, coronavirus
Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am îndemnat Beijingul să îşi respecte angajamentele", în special în ceea ce priveşte "gradul ridicat de autonomie" a Hong Kong-ului, a insistat Morgan Ortagus.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat recent că a amânat transmiterea unui raport anual Congresului privind respectarea autonomiei Hong Kong-ului de către Beijing pentru pentru a ţine cont de posibile noi măsuri pe care le-ar adopta autorităţile chineze în această perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bătaie generala în Parlamentul din Hong Kong
Bătaie generala în Parlamentul din Hong Kong

Legislativul din Hong Kong s-a transformat pentru câteva minute în ring de box.

Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus
Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus

Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus, potrivit unei echipe de experţi din Hong Kong, informează AFP, citat de News.ro. 

În Hong Kong a apărut înghețata cu aromă de gaz lacrimogen. Din ce e făcută
În Hong Kong a apărut înghețata cu aromă de gaz lacrimogen. Din ce e făcută

Un magazin din Hong Kong vinde îngheţată cu aromă de gaz lacrimogen, pentru cei nostalgici după demonstraţiile violente de anul trecut. Ingredientul principal este piperul negru.

Câinele din Hong Kong suspectat de coronavirus a murit după ce a ieșit din carantină, din cauza stresului
Câinele din Hong Kong suspectat de coronavirus a murit după ce a ieșit din carantină, din cauza stresului

Un câine de companie în vârstă de 17 ani din Hong Kong, care a fost testat negativ la coronavirus după ce suspiciunile iniţiale de infectare s-au dovedit nefondate, a murit la două zile după ce a fost eliberat din carantină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.