Președintele Turciei: Cancelarul german și-a schimbat poziția. Vrea un numitor comun cu Rusia

scholz putin
Profimedia

Cancelarul german, Olaf Scholz, și-a schimbat poziția față de Rusia, spunând că ar trebui să găsească „un numitor comun” cu liderul rus Vladimir Putin, a transmis președintele turc Recep Erdogan, miercuri.

Vorbind despre convorbirea telefonică de marți pe care a avut-o cu Olaf Scholz, Erdogan a subliniat importanța „relațiilor personale”, pentru a realiza „cei mai importanți pași” în diplomație.

„Am vorbit despre asta (importanța relațiilor personale) cu domnul Putin ieri”, a spus Erdogan în timpul unui interviu comun pentru ATV, A Haber, A News și A Para.

Președintele turc a spus că toate aceste convorbiri arată că președintele rus „nu este cineva care va face un pas în spate” dacă i te împotrivești, scrie aa.com.tr.

Remarcile vin după ce, marți, președintele turc a avut o convorbire cu Olaf Scholz în care au vorbit despre cele mai recente evoluții în războiul din Ucraina.

Citește și
Vladimir Putin, președintele Rusiei - 7
Putin ameninţă cu o nouă suspendare a acordului privind exportul cerealelor ucrainene. Kievul, avertizat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cancelarul german a apreciat eforturile Turciei de a menține exporturile de grâu prin intermediul Inițiativei pentru cereale la Marea Neagră.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Piloții americani le-au transmis rușilor un mesaj mai puțin obișnuit. Ce au desenat pe cer lângă o bază militară rusească
Piloții americani le-au transmis rușilor un mesaj mai puțin obișnuit. Ce au desenat pe cer lângă o bază militară rusească

Într-o mișcare pe care rușii cu siguranță nu au ingnorat-o, un avion militar american a efectuat o manevră mai puțin obișnuită lângă baza Moscovei din Siria, marți seară, scrie Politico.

Putin ameninţă cu o nouă suspendare a acordului privind exportul cerealelor ucrainene. Kievul, avertizat
Putin ameninţă cu o nouă suspendare a acordului privind exportul cerealelor ucrainene. Kievul, avertizat

Vladimir Putin a ameninţat că Rusia va părăsi din nou acordul ce permite exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră dacă Ucraina îşi încalcă promisiunile şi foloseşte din nou în scopuri militare coridorul securizat destinat acestor exporturi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.