Juan Carlos scapă de procesul intentat de fosta sa amantă. Corinna Larsen l-a acuzat de hărțuire

rege juan carlos
Getty

Fostul rege spaniol Juan Carlos a obţinut câştig de cauză, vineri, împotriva fostei sale amante Corinna Larsen, care i-a cerut 150 de milioane de euro despăgubiri morale pentru hărţuire.

 

Justiţia britanică şi-a declinat competenţa în acest dosar, transmite AFP, conform Agerpres.

În hotărârea emisă, o judecătoare britanică a stabilit că „Înalta Curte a Angliei şi Ţării Galilor nu dispune de competenţa jurisdicţională pentru a judeca” această procedură, întrucât reclamanta „nu a probat suficient” că faptele aflate la originea plângerii sale s-au produs în Anglia.

Corinna Larsen (cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein), în vârstă de 59 de ani, a fost amanta lui Juan Carlos între anii 2004 şi 2009. Ea susţine că, după ruperea relaţiei lor, a fost hărţuită şi urmărită timp de opt ani la ordinul suveranului spaniol, ea şi copiii săi au primit ameninţări şi persoane necunoscute i-au pătruns în locuinţă.

Ea mai afirmă că Juan Carlos i-a cerut să-i restituie cadouri, cum ar fi bijuterii şi opere de artă, precum şi bani în sumă de 65 de milioane de dolari. Fostul rege, acum în vârstă de 85 de ani, respinge cu tărie toate aceste acuzaţii.

Citește și
regina elisabeta a II-a alb negru
Un an de la moartea reginei Elisabeta a II-a. Ce s-a schimbat în familia regală britanică de când Charles al III-lea e rege
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Corinna Larsen a depus plângere împotriva lui pentru hărţuire în anul 2020, la Londra, unde ea trăieşte în prezent, şi i-a cerut 150 de milioane de euro despăgubiri pentru prejudiciul psihologic şi pierderea de venituri provocate, susţine ea, de anxietate, cerând totodată emiterea unui ordin de restricţie împotriva fostului suveran.

Ea s-a declarat vineri „profund dezamăgită” de hotărârea justiţiei britanice, considerând „demoralizant să vedem că victimele hărţuirii adesea găsesc greu dreptate în sistemul nostru”. „Intimidarea şi hărţuirea continuă asupra mea şi copiilor mei şi urmăreşte să mă prăbuşesc de tot. Juan Carlos şi-a desfăşurat întreg arsenalul pentru a mă strivi şi puterea sa este imensă”, susţine fosta amantă a acestuia.

În decembrie anul trecut justiţia britanică i-a acordat fostului rege spaniol imunitate pentru perioada anterioară abdicării sale din anul 2014. Dar majoritatea faptelor invocate de fosta lui amantă s-ar fi petrecut, în versiunea acesteia, după 2014.

Personalitate respectată după ce a permis revenirea Spaniei la democraţie în urma morţii dictatorului Franco în anul 1975, regele Juan Carlos şi-a văzut popularitatea prăbuşindu-se începând din 2012, în urma scandalurilor personale şi dezvăluirilor despre modul său de viaţă opulent.

El a abdicat şi a părăsit Spania în urma scandalurilor provocate de acuzaţii de corupţie, în special aceea că ar fi încasat un comision de o sută de milioane de dolari din partea saudiţilor, comision legat de un contract privind construirea unei linii ferate de mare viteză între Mecca şi Medina.

Justiţia elveţiană a deschis un dosar legat de aceste acuzaţii, dosar între timp închis, dar în acest caz a fost implicată şi Corinna Larsen, către care Juan Carlos ar fi transferat 65 de milioane de dolari din acel presupus comision, sumă care corespunde celei despre care fosta lui amantă spune că el i-a cerut să i-o restituie.

Într-un podcast realizat de jurnalişti britanici, intitulat „Corinna şi regele” şi publicat anul trecut, Corinna Larsen spune că relaţia sa cu fostul rege spaniol i-a deschis porţile unei lumi „periculoase”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce dietă urmează Regele Charles ca să se mențină sănătos. Suveranul face sport în fiecare zi
Ce dietă urmează Regele Charles ca să se mențină sănătos. Suveranul face sport în fiecare zi

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a urcat pe tron în septembrie 2022, fiind cea mai în vârstă persoană care devine rege al Regatului Unit din istorie.

Un an de la moartea reginei Elisabeta a II-a. Ce s-a schimbat în familia regală britanică de când Charles al III-lea e rege
Un an de la moartea reginei Elisabeta a II-a. Ce s-a schimbat în familia regală britanică de când Charles al III-lea e rege

Se împlinește un an de la moartea reginei Elisabeta a II-a și de când Regatul Unit al Marii Britanii are un rege – Charles al III-lea.  

Promisiunea făcută de prințul William pentru mama sa, cu un an înainte să moară. Prințesa Diana a izbcnit în lacrimi | FOTO
Promisiunea făcută de prințul William pentru mama sa, cu un an înainte să moară. Prințesa Diana a izbcnit în lacrimi | FOTO

Prințesa Diana a primit o promisiune de la fiul său, prințul William, viitorul rege al Regatului Unit al Marii Britanii.  

Neymar a fost primit ca un rege în Arabia Saudită, în ajunul prezentării la Al-Hilal. FOTO
Neymar a fost primit ca un rege în Arabia Saudită, în ajunul prezentării la Al-Hilal. FOTO

Atacantul brazilian Neymar a avut parte de o primire princiară la sosirea sa în Arabia Saudită, vineri, unde se va alătura unei pleiade de vedete ale fotbalului mondial atrase în ultimele zile în campionatul saudit.

41 de imagini de colecție cu prințul William. Lucruri neștiute despre viitorul rege al Marii Britanii | FOTO
41 de imagini de colecție cu prințul William. Lucruri neștiute despre viitorul rege al Marii Britanii | FOTO

Prințul William împlinește 41 de ani pe 21 iunie 2023. Pe numele complet William Arthur Philip Louis, fiul cel mare al regelui Carol al III-lea și al primei sale soții, prințesa Diana, este moștenitorul tronului britanic.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.