Inundațiile au făcut prăpăd în statul federal american Kentucky. „Apa îmi trecea peste cap, a fost înfricoșător”

×
Codul embed a fost copiat

Ploi de proporții uriașe, cu peste 200 de litri pe metru pătrat, în 24 de ore, au provocat inundații devastatoare în partea de est a statului federal american Kentucky.

Guvernatorul a anunțat că cel puțin opt oameni au murit, iar mulți sunt dați dispăruți. Și se numără cu sutele cei care și-au pierdut casele. În altă parte a lumii, inundații pe cât de rare pe acolo, pe atât de violente, au lovit și câteva dintre Emiratele Arabe Unite.

Case luate de ape, altele inundate până la acoperiș sau mașini luate de puhoaie. Autoritățile se tem că bilanțul final al victimelor inundațiilor din Kentucky va fi „cu două cifre”. „Sunt unele dintre cele mai grave inundații din istoria recentă a statului nostru”, a spus guvernatorul statului.

Andy Beshea, guvernatorul statului Kentucky:Sute de oameni și-au pierdut casele. Va fi nevoie nu de luni, ci, probabil, de ani, până când multe familii vor reuși să-și reconstruiască casele și să recupereze ce au pierdut”.

Potrivit estimărilor serviciului meteo, în unele zone au căzut peste 200 de litri de precipitații pe metru pătrat, în 24 de ore și ploile nu s-au potolit. Cursul de apă și solul erau saturate după ploile precedente din această lună.

Citește și
Potop biblic în orașul Soci din Rusia. S-a declarat stare de urgență
Potop biblic în orașul Soci din Rusia. S-a declarat stare de urgență
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic:A trebuit să înotăm ca să ieșim afară. Era foarte rece, apa îmi trecea peste cap, a fost înfricoșător. Pe ea (mama) a trebuit s-o punem pe o ușă ca s-o scoatem afară din rulota inundată. Nu se putea mișca. Acum e la spital, pe oxigen

Localnic:E rău, chiar e rău. Sunt pompier de 27 de ani și sunt cele mai grave inundații pe care le-am văzut. Oameni dispăruți, probabil că 95% dintre cei din zona aceasta au pierdut tot ce aveau. Case, mașini, animale...

A plouat peste măsură și în Emiratele Arabe Unite, în locuri unde seceta și căldura excesivă erau caracteristice în mijlocul verii. Autoritățile au anunțat că zeci de hoteluri oferă adăposturi temporare pentru zeci de sinistrați.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Atenţionare hidrologică Cod galben pentru cinci bazine hidrografice
Atenţionare hidrologică Cod galben pentru cinci bazine hidrografice

Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundaţii ce vizează cinci bazine hidrografice - Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău.

Potop biblic în orașul Soci din Rusia. S-a declarat stare de urgență
Potop biblic în orașul Soci din Rusia. S-a declarat stare de urgență

O ploaie torențială în oraşul Soci din sudul Rusiei a făcut ravagii. O femeie a murit și zeci de mașini au fost avariate.

China: 6 morţi şi 12 dispăruţi în urma viiturilor care au afectat provincia Sichuan
China: 6 morţi şi 12 dispăruţi în urma viiturilor care au afectat provincia Sichuan

Şase persoane au murit, iar 12 erau date dispărute duminică după ce provincia Sichuan din sud-vestul Chinei a fost afectată de viituri pe fondul intemperiilor, au anunţat autorităţile locale, informează agenţia Xinhua, scrie Agerpres. 

„Monstrul” aducător de dezastre scos din ocean de câțiva pescari. Are peste 5 metri lungime. VIDEO
„Monstrul” aducător de dezastre scos din ocean de câțiva pescari. Are peste 5 metri lungime. VIDEO

Pescarii din Chile au prins zilele trecute un „monstru” marin, de peste 5 metri lungime. Este vorba despre un Pește-vâslă uriaș, care în mitologia japoneză este aducător de dezastre, precum cutremure sau inundații, potrivit emol.com.

Inundații de proporții în India. 13 morţi şi 36 de dispăruţi după o viitură în regiunea Caşmir
Inundații de proporții în India. 13 morţi şi 36 de dispăruţi după o viitură în regiunea Caşmir

Treisprezece persoane au murit şi alte 36 sunt date dispărute după ploile torenţiale care au provocat o viitură în apropiere de Amarnath, un altar hindus amenajat într-o peşteră situată în regiunea Caşmir din India, a anunţat vineri un oficial local.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.