Greșelile făcute de piloții avionului în flăcări din Rusia. Cauza probabilă a tragediei

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe erori de pilotaj reprezintă pista privilegiată de anchetatori în încercarea de a explica aterizarea de urgenţă a unui Suhoi Superjet 100 al companiei aviatice ruse Aeroflot care a fost cuprins de flăcări, duminică, la Moscova.

"Prima eroare a piloţilor a fost cea de a decola în faţa furtunii. Apoi, în timp ce situaţia era complicată însă departe de a fi una catastrofală, ei au aterizat în loc să ardă combustibilul", explică cotidianul rus Kommersant, citând o sursă apropiată anchetei. Potrivit publicaţiei, piloţii "au aterizat cu prea mare viteză (...), motiv pentru care contactul roţilor cu betonul a fost prea puternic, făcând să sară avionul".

La rândul său, cotidianul RBK precizează, citând un membru al Comisiei de anchetă ruse, că piloţii nu au oprit motoarele după aterizare. Potrivit aceleiaşi surse, ei au deschis de asemenea hubloul cockpit-ului după aterizare, ceea ce a avut drept consecinţă accelerarea incendiului, scrie Agerpres.

La câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Moscova-Şeremetievo spre Murmansk (nord), Suhoi Superjet 100 a trebuit să se întoarcă pentru o aterizare de urgenţă în timpul căreia coada avionului a luat foc.

Pilotul Denis Evdokimov a explicat că avionul a fost lovit de un fulger, defectând echipamentele de la bord.

Citește și
rusia, avion, foc, rusia, glume, oficiali,
Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dintre cei 78 de pasageri şi membri ai echipajului, 41 au murit. Cei doi piloţi au supravieţuit, precum şi majoritatea pasagerilor instalaţi în partea din faţă a avionului.

Aeroportul Şeremetievo a anunţat apoi într-un comunicat că a deschis o anchetă după difuzarea unei înregistrări video în care angajaţi sunt auziţi râzând în timp ce se uitau la accident pe ecranele de control. Ei "vor fi pedepsiţi în modul cel mai sever cu putinţă", a subliniat aeroportul Şeremetievo, susţinând că nu este vorba de angajaţi ai aeroportului sau ai companiei Aeroflot.

Starea a zece persoane spitalizate după accident este stabilă, a anunţat marţi ministrul rus al sănătăţii, Evgheni Ditrih, citat de agenţiile de presă ruse.

Superjet 100, primul avion conceput în Rusia post-sovietică, era o sursă de mândrie pentru această ţară, după lansarea lui în 2011, însă are dificultăţi în a convinge în afara pieţei ruse, din cauza problemelor de fiabilitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Câți bani vor primi familiile victimelor accidentului de avion din Rusia
Câți bani vor primi familiile victimelor accidentului de avion din Rusia

Familiile pasagerilor care au murit duminică în accidentul unui avion de linie pe aeroportul Şeremetievo din Moscova vor primi fiecare câte 9 milioane de ruble (135.000 de dolari), a anunţat marţi Ministerul Transporturilor din Rusia, relatează dpa.

Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO
Momentul în care oficiali ruși râd în hohote în timp ce avionul e mistuit de foc. VIDEO

Investigatorii ruși iau în considerare o eroare de pilot ca fiind principala cauză a accidentului aviatic soldat cu 41 de morți, duminică seară în Moscova, relatează BBC. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.