Coreea de Nord și-a etalat noile rachete şi drone în fața delegațiilor ruse și chineze | Galerie Foto

×
Codul embed a fost copiat

Kim Jong Un a supervizat o paradă militară la Phenian, la care regimul nord-coreean şi-a etalat noile drone de atac şi rachete balistice, paradă la care au asistat delegaţiile chineză şi rusă, relatează vineri AFP şi Reuters.

"Avioane de recunoaştere strategice fără pilot şi drone de atac multifuncţionale, nou dezvoltate şi produse au zburat în timpul demonstraţiei, rotindu-se deasupra pieţei" Kim Ir Sen, a indicat agenţia de presă de stat Korean Central News Agency.

Potrivit KCNA, au fost prezentate cele mai noi modele de rachete balistice intercontinentale (ICBM) nord-coreene, Hwasong-17 şi Hwasong-18, care au o rază de acţiune care le-ar permite să atingă orice ţintă de pe teritoriul SUA. Hwasong-18 este o rachetă cu combustibil solid, testată în aprilie şi iulie anul acesta.

Această paradă a avut loc joi seara pentru a marca cea de-a 70-a aniversare de la încheierea armistiţiului ce a pus capăt luptelor în Războiul Coreei, celebrată drept "Ziua Victoriei" în Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană-RPDC).

De la războiul din 1950-1953, care s-a încheiat doar printr-un armistiţiu, în absenţa unui tratat de pace, cele două Corei sunt oficial şi astăzi în război.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fotografiile publicate de agenţia de presă KCNA îl arată pe Kim Jong-un însoţit de ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi de un înalt reprezentant al Partidului Comunist chinez, Li Hongzhong, cu care discută. Cei trei par să zâmbească şi să-i salute pe soldaţii nord-coreeni care defilează.

Vizita delegaţiilor chineză şi rusă este prima de acest fel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Prezenţa celor două delegaţii subliniază contrastul cu poziţia de odinioară a Beijingului şi Moscovei, când obişnuiau să se abţină de la orice demers care le-ar fi putut asocia cu dezvoltarea arsenalului strategic al Phenianului.

China şi Rusia sunt membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, care a adoptat în 2006 sancţiuni împotriva Coreei de Nord pentru programele balistic şi nuclear ale Phenianului. Cu toate acestea, ele sunt în favoarea unei relaxări a acestor sancţiuni, opunându-se înăspririi sancţiunilor cerute de SUA.

Kim a "transmis un călduros salut de luptă" în timpul paradei, dar nu a ţinut un discurs, potrivit informaţiilor KCNA.

În schimb, ministrul nord-coreean al apărării, Kang Sun-nam, a acuzat SUA şi aliaţii lor de exacerbarea tensiunilor din regiune într-un discurs susţinut la defilare.

Imaginile din satelit confirmă că Phenianul a organizat o paradă militară de amploare pentru aniversarea de joi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.