Armata americană a deschis focul în Marea Roșie. Mai multe ambarcațiuni au fost scufundate, iar zece persoane ucise

elicptere americane
Profimedia

Elicopterele marinei americane au scufundat trei ambarcaţiuni aparţinând rebelilor Houthi din Yemen, care au atacat o navă de containere în Marea Roşie, a anunţat, duminică, armata SUA.

După ce rebeli Houthi au tras asupra elicopterelor americane, acestea din urmă "au ripostat cu focuri de armă în legitimă apărare, scufundând trei dintre cele patru mici ambarcaţiuni", a precizat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) într-un comunicat în care mai spune că a patra ambarcaţiune "a părăsit în grabă zona".

Zece persoane au fost ucise în atacul american, au informat surse portuare, potrivit AFP, citată de News.ro.

CENTCOM a precizat că Marina americană a răspuns la o cerere de asistenţă din partea navei Maersk Hangzhou, o navă de containere sub pavilion Singapore, deţinută şi operată de Danemarca. Nava a raportat că a fost atacată pentru a doua oară în decurs de 24 de ore în timp ce naviga în Marea Roşie. Anterior, nava fusese ţinta a două rachete balistice lansate de pe teritoriul yemenit controlat de Houthi, pe care armata americană le-a doborât.

Imediat după anunţul SUA, compania daneză Maersk a anunţat că suspendă trecerea navelor sale prin Marea Roşie pentru 48 de ore.

Citește și
HMS Diamond
Marina britanică a deschis focul în Marea Roșie. Ținta distrusă de o rachetă Viper
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, în urma atacului mortal comis în Israel la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană, rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au vizat în mod repetat navele care folosesc ruta maritimă din Marea Roşie, prin atacuri despre care spun că au ca scop sprijinirea palestinienilor din Gaza.

Aceste atacuri ameninţă o rută de tranzit care transportă până la 12% din comerţul mondial, ceea ce a determinat SUA să înfiinţeze la începutul acestei luni o forţă navală multinaţională pentru a proteja navele din Marea Roşie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
SUA au doborât mai multe drone şi rachete lansate de rebelii huthi deasupra Mării Roşii
SUA au doborât mai multe drone şi rachete lansate de rebelii huthi deasupra Mării Roşii

Forţele militare americane au doborât mai mult de o duzină de drone de atac şi mai multe rachete lansate de rebelii huthi, cu sediul în Yemen, asupra navelor din Marea Roşie, a anunţat Pentagonul, potrivit AFP.

Marina britanică a deschis focul în Marea Roșie. Ținta distrusă de o rachetă Viper
Marina britanică a deschis focul în Marea Roșie. Ținta distrusă de o rachetă Viper

O navă de război a Marinei Regale a doborât o presupusă dronă de atac care viza nave comerciale în Marea Roşie, a anunţat sâmbătă secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps.

O navă de război franceză aflată în Marea Roşie a doborât două drone lansate de pe coasta Yemenului
O navă de război franceză aflată în Marea Roşie a doborât două drone lansate de pe coasta Yemenului

O navă de război franceză care operează în Marea Roşie a doborât două drone care au fost lansate pe ea de pe coasta Yemenului, a anunţat duminică Ministerul Apărării, transmite Reuters.

Atac în Marea Roșie. O navă cargo britanică ar fi fost lovită de rachete
Atac în Marea Roșie. O navă cargo britanică ar fi fost lovită de rachete

O navă cargo britanică ar fi fost ţinta unui tir de rachete în Marea Roşie, a anunţat duminică compania de securitate maritimă Ambrey.

 

Distrugătorul american USS Carney a doborât mai multe rachete în Marea Roşie, ”posibil” îndreptate spre Israel
Distrugătorul american USS Carney a doborât mai multe rachete în Marea Roşie, ”posibil” îndreptate spre Israel

Un distrugător american "operând în nordul Mării Roşii" a doborât joi trei rachete sol-sol şi mai multe drone "care se îndreptau potenţial spre ţinte din Israel".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.