Medic din București: „În fiecare gardă îmi dau lacrimile și îmi vine să mă tăvălesc pe jos”

×
Codul embed a fost copiat

''În fiecare gardă îmi dau lacrimile și îmi vine să mă tăvălesc pe jos, dar tot ce pot să fac este să îmi adun forțele și să încerc să ajut pe fiecare în parte.'' O spune un medic de la Spitalul Universitar din Capitală.

Prin asta trec toți cei aflați acum în spitalele pline de suferinzi. Joi, numărul celor din terapie intensivă, care se luptă pentru fiecare gură de oxigen, a trecut de 1900. Niciodată n-au mai fost atât de mulți. Și tot joi am aflat de cazul unei femei de 38 de ani, pozitivă și nevaccinată, care a murit în stradă.

Durere, suferință, frustrare, neputință și eforturi dincolo de limită. Prin toate aceste stări trec, deopotrivă, pacienții și medicii, captivi în infernul declanșat de Covid. În Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Universitar din București, se face medicină de război.

Zona de urgențe minore arată ca după război. Chiar dacă este plin de pacienți, ambulanțele sosesc încontinuu.

Sunt bolnavi peste tot: pe paturi, pe tărgi, pe bănci sau pe scaune. Fiecare are nevoie de ajutor. Personalul medical aleargă necontenit dintr-un capăt în celălat al spitalului.

Citește și
SMURD Hunedoara
O femeie de 38 de ani, bolnavă de Covid-19, a murit la cumpărături. Nu era vaccinată și s-a tratat acasă timp de 10 zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Udroiu, medic primar cardiologie: ''Să primești un pacient care este de vârstă cu tine, tânăr și să vezi că se sufocă sub ochii tăi, să-l rezolvi cu inima, dar să nu-l poți ajuta cu plămânul pentru că este într-un șoc, e blocat, este extrem de stresant pentru noi. Chiar dacă ție îți iese procedura perfect, constați că pacientul se prăpădește din cauza acestei infecții nenorocite.''

Încă 489 de nume figurează, de acum, pe lista celor pierduți pentru totdeauna. Unul este al unui tinere de 38 de ani din județul Iași. A mers la cumpărături împreună cu soțul și cu fetița lor 3 ani când i s-a făcut rău într-un magazin alimentar. Bărbatul a scos-o la aer în parcul de lângă. Când au ajuns medicii de la ambulanță, testele au confimat că era pozitivă la Covid. Nu era vaccinată.

Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: ''Saturația de oxigen era de 20%, respirațiile erau agonice, tensiune nemăsurabilă. Soțul ne-a povestit că de 10 zile se tratează la domiciliu cu medicație antitermică, antiinflamatorie pentru gripă. Nu a apelat nici medicul de familie doamna respectivă, a considerat că e o simplă gripă."

Covid-19 a ucis, până acum, aproape 50 de mii de români. Statistica Institutului Național de Sănătate Publică arată că 89,7% dintre cei care s-au prăpădit în ultima săptămână nu erau imunizați. La fel se întâmplă în peste 73% din cazurile noi diagnosticate cu SARS-COV-2.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”Pandemia nevaccinaților”. Europa este singura regiune din lume în care rata de infectare este în creștere
”Pandemia nevaccinaților”. Europa este singura regiune din lume în care rata de infectare este în creștere

Noi reguli de vaccinare vor intra în vigoare pe 4 ianuarie în Statele Unite. Până atunci, 100 de millioane de angajaţi din sectorul privat, personalul medical şi contractori ai guvernului federal trebuie să fie complet imunizaţi anti-Covid.

O femeie de 38 de ani, bolnavă de Covid-19, a murit la cumpărături. Nu era vaccinată și s-a tratat acasă timp de 10 zile
O femeie de 38 de ani, bolnavă de Covid-19, a murit la cumpărături. Nu era vaccinată și s-a tratat acasă timp de 10 zile

Unele victime ale acestei boli perfide care face ravagii în toată lumea, nu își dau seama că starea lor se poate agrava brusc, iar automedicația este o capcană.

Marea Britanie a aprobat primul tratament antiviral oral pentru Covid - Molnupiravir
Marea Britanie a aprobat primul tratament antiviral oral pentru Covid - Molnupiravir

Primul medicament antiviral oral care reduce riscul de spitalizare și deces din cauza Covid-19 a fost aprobat în Marea Britanie. 

Preşedintele Colegiului Medicilor: Peste 92% dintre persoanele care au murit de COVID erau nevaccinate
Preşedintele Colegiului Medicilor: Peste 92% dintre persoanele care au murit de COVID erau nevaccinate

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat, joi, că peste 92% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 care au murit nu erau vaccinate anti-COVID, subliniind că imunizarea este "singura armă" împotriva pandemiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.