Zeci de producători de legume sau fructe din Iași şi-au dat întâlnire la Zilele Recoltei

×
Codul embed a fost copiat

A început sărbătoarea toamnei, la Iaşi. Zeci de producători de legume sau fructe, dar şi de preparate tradiționale şi-au dat întâlnire la Zilele Recoltei pe stadionul Universităţii de Ştiinţe ale Vieţii.


Oamenii au putut degusta şi cumpăra bunătăţi de sezon.

Iar o bună parte din ele sunt produse chiar de absolvenți ai facultății.


Mii de oameni s-au adunat pe stadionul universității, acolo unde expozanții au adus bunătăți alese pentru degustare: legume de toamnă, struguri proaspăt culeși, brânzeturi sau carne afumată. Pentru că pofta a fost mare, platourile viu colorate s-au golit rapid.

Femeie: Deocamdată am degustat pâinea cu afine și cârnăciori și sunt minunate. Aspectul e super interesant așteptăm slăninuță. Eu sunt la cură de slăbire din păcate dar o bucățică merge”.

La mare căutare au fost şi roadele viţei de vie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unii au stat la rând pentru deliciosul must, însă din peisaj nu au lipsit nici vinurile, pregătite în crama experimentală a Universităţii.

Femeie: ”Busuioacă de Bohotin, este un soi foarte iubit de români. Este un vin din 2021 cu siguranță se simte amprenta timpului.

Iar copiii s-au jucat în voie și au mângâiat animale domestice - mulți dintre ei, pentru prima dată în viață

Gerard Jitareanu, rector USV Iaşi:”Avem peste 65 de producători mare parte dintre ei sunt absolvenți ai Universității noastre, cel mai important lucru rămâne degustarea produselor care sunt aici și care fac așa poftă la toată lumea.”

Evenimentul din Iași continuă și astăzi, iar intrarea este gratuită.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.