Ucraineancă prinsă la Vama Siret cu o adevărată avere asupra sa. Ce a spus femeia despre bani

bani
Shutterstock

O ucraineancă a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret cu 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro şi peste 25.000 de lei în maşină, fiind depistată ulterior de poliţiştii de frontieră la un control în trafic.

 

Poliţia de Frontieră Suceava a transmis că sâmbătă, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a oprit în trafic, pe drumul dintre PTF Siret şi oraşul Siret, pe DN 2, la aproximativ 700 de metri de punctul de frontieră, pentru controlul unui mijloc de transport, marca Volkswagen, înmatriculat în Ucraina, condus de către o femeie cu dublă cetăţenie româno-ucraineană.

În vehicul respectiv se mai aflau alte cinci persoane, în calitate de pasageri.

Toți banii au fost confiscați

În urma unui controlului au fost descoperite 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro şi 25.917 lei, sume despre care femeia a spus că-i aparţin, dar nu deţine dovada declarării în vamă.

Citește și
Tren
Chinez prins cu 40.000 de euro ascunsi sub haine, intr-un tren la granita cu Ungaria, in Arad
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Având în vedere cele constatate, în baza legislaţiei în vigoare, persoanele, mijlocul de transport şi sumele în lei şi valută au fost înaintate către Biroul Vamal Siret, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, a mai precizat Poliţia de Frontieră Suceava.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Politistii au oprit un cetatean bulgar de origine vietnameza la frontiera. Ce au gasit in torpedoul masinii
Politistii au oprit un cetatean bulgar de origine vietnameza la frontiera. Ce au gasit in torpedoul masinii

Politistii de frontiera din Giurgiu au depistat un cetatean bulgar de origine vietnameza care a incercat sa scoata din tara 182.000 de dolari, ascunsi in torpedoul masinii, bani nedeclarati si pentru care nu detinea documente justificative.

Chinez prins cu 40.000 de euro ascunsi sub haine, intr-un tren la granita cu Ungaria, in Arad
Chinez prins cu 40.000 de euro ascunsi sub haine, intr-un tren la granita cu Ungaria, in Arad

Un cetatean chinez a incercat sa scoata din tara 40.000 de euro nedeclarati, pe care i-a ascuns sub haine, barbatul fiind prins, joi, intr-un tren international la granita cu Ungaria, in judetul Arad.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.