Preşedintele Iohannis a promulgat Legea privind combaterea ambroziei. Ce obligații au proprietarii de terenuri

ambrozie
Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi completările la Legea privind combaterea ambroziei prin care proprietarii de terenuri sunt obligaţi să distrugă planta în maximum 15 zile de la avertisment.

„În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice.

Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia", prevede actul normativ.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale.

Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută subzistă.

Citește și
ambrozie
Angajații primăriilor vor putea intra și fără acceptul proprietarilor pe terenurile pe care a crescut ambrozie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.

În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa.

În toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, stipulează legea. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum apare alergia la ambrozie. Explicațiile medicilor
Cum apare alergia la ambrozie. Explicațiile medicilor

Expunerea la cantităti mari de ambrozie crește riscul sensibilizării la polen. Pe de altă parte și o banală viroză poate influența.  

Angajații primăriilor vor putea intra și fără acceptul proprietarilor pe terenurile pe care a crescut ambrozie
Angajații primăriilor vor putea intra și fără acceptul proprietarilor pe terenurile pe care a crescut ambrozie

Angajații primăriilor vor putea intra și fără acceptul proprietarilor pe terenurile pe care a crescut ambrozie, pentru a îndepărta buruiana.

Ce se întâmplă în corpul unui alergic la ambrozie, după ce intră în contact cu planta. Unii au atacuri de panică
Ce se întâmplă în corpul unui alergic la ambrozie, după ce intră în contact cu planta. Unii au atacuri de panică

Vara vine cu emoții pentru alergici. Spațiile verzi necosite le dau fiori celor cu rinite sau astm bronșic. Mulți nu se mai odihnesc, automat nu mai sunt productivi la serviciu și, conform unor studii din Statele Unite, pot suferi de depresie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.