Preoții insistă să se roage pentru ploaie. Moaştele Sf. Pantelimon şi racla cu veşmântul Sf. Parascheva, aduse la Constanța

slujba
News.ro

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat din nou, luni, pentru ploaie, aşa cum a făcut-o şi la sfârşitul săptămânii trecute.

De această dată au fost aduse în procesiune raclele cu moaştele Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor Epictet şi Astion şi racla cu veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, printr-un comunicat de presă, că ÎPS Teodosie s-a rugat în comuna Cumpăna, conform News.ro.

Citește și Ministrul Daea, de acord cu slujbele de pe câmp pentru aducerea ploii: ”Disperarea aceasta pe care o avem în țară”

“Campania de rugăciuni pentru ploaie a continuat astăzi în Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu cler şi credincioşi, a oficiat slujba de încetare a secetei la Cumpăna. Pe câmp au fost aduse, în procesiune, raclele cu moaştele Sfântului Pantelimon, ale Sfinţilor Epictet şi Astion şi racla cu veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi”, a precizat Arhiepiscopia Tomisului.

Citește și
seceta in Romania
Raport oficial. Jumătate din teritoriul UE, inclusiv România, este expus riscului de secetă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

ÎPS Teodosie s-a rugat, vineri, pe un câmp din comuna Valu lui Traian.

El a îndemnat preoţii şi stareţii din eparhie să se roage pentru ploaie. Rugăciuni similare vor mai avea loc în zilele de 20 iulie şi 22 iulie, pe un câmp şi în fiecare zi în biserică.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ajutoare de stat pentru culturile afectate de secetă. Măsura ar putea fi implementată la rectificarea bugetară
Ajutoare de stat pentru culturile afectate de secetă. Măsura ar putea fi implementată la rectificarea bugetară

Pentru ca fermierii să nu ajungă în situația limită în care să îşi sacrifice animalele în lipsa furajelor, politicienii iau în calcul, în ultimul ceas, să le acorde ajutoare de stat.

Raport oficial. Jumătate din teritoriul UE, inclusiv România, este expus riscului de secetă
Raport oficial. Jumătate din teritoriul UE, inclusiv România, este expus riscului de secetă

Un raport al Comisiei Europene avertizează că jumătate din teritoriul Uniunii Europene este expus riscului de secetă.

 

 

Ministrul Daea, de acord cu slujbele de pe câmp pentru aducerea ploii: ”Disperarea aceasta pe care o avem în țară”
Ministrul Daea, de acord cu slujbele de pe câmp pentru aducerea ploii: ”Disperarea aceasta pe care o avem în țară”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, aprobă slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea.

 

ÎPS Teodosie s-a rugat pe câmp, în genunchi, pentru a atrage ploaia
ÎPS Teodosie s-a rugat pe câmp, în genunchi, pentru a atrage ploaia

Din mijlocul câmpurilor pârjolite, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului s-a rugat împreună cu oamenii pentru ploi care să salveze culturile de pe ogoarele uscate.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.