O femeie, medic ginecolog, este acuzată că și-a bătut și sechestrat o pacientă. Aceasta a reușit să fugă desculță din cabinet

×
Codul embed a fost copiat

Planează acuzaţii incredibile la adresa unui medic ginecolog din Piteşti. Doctoriţa în vârstă de 65 de ani a fost reţinută pentru că ar fi bătut şi sechestrat o pacientă, apoi i-ar fi luat acesteia rucsacul, în care avea mai multe obiecte de valoare.

Totul pentru că nu s-ar fi înţeles la preţ pentru o întrerupere de sarcină.

Poliţiştii de la Biroul de Investigații Criminale din Piteşti, împreună cu cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au descins la cabinetul doctoriţei în căutare de probe. În urma percheziţiilor, femeia a fost încătuşată. Ea susţine că întreaga operaţiune are doar scopul de a o compromite.

Natașa Nenițoiu, medicul ginecolog acuzat: "Încearcă să ne păcălească şi să obţină bani prin diverse minciuni. Spun ele că au fost sechestratate. Niciodată în 40 de ani nu am sechestrat pe nimeni!"

Pacienta de 28 de ani care a reclamat-o povesteşte, însă, în detaliu, cu totul altceva. După procedura de întrerupere a sarcinii, medicul Nataşa Nenitoiu i-ar fi cerut mai mulţi bani decât îi spusese iniţial.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Subcomisar Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeș: "Femeia nu s-ar fi înţeles cu pacienta în privinţa onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o alături de o persoană care o însoţea în sala de aşteptare a cabinetului medical, ulterior agresându-le fizic."

Cele două tinere au reuşit să fugă, dar în cabinet au rămas rucsacul şi pantofii pacientei, care n-a avut încotro şi a plecat desculţă.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit ca Nataşa Nenitoiu exercita profesia de medic fără drept, pentru că nu şi-a vizat certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România. Femeia îi contrazice, iar o instanţă va stabili cine are dreptate.

Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei Argeş. Este acuzat de lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violențe şi exercitarea unei profesii fără drept.

Nataşa Nenitoiu a mai fost eroina unui scandal în 2014, când o pacientă, care s-a prezentat la consultaţie pentru o eczemă, a reclamat că ar fi fost dezvirginata din neglijenţă.

Atunci, inspectorii sanitari, au făcut un control la cabinetul doctoriţei.

Luminița TItu, purtător de cuvânt DSP Argeș: "DSP Argeş a emis o decizie de suspendare şi o amendă, în anul 2014 pentru acest cabinet, decizie pe care doamna doctor a contestat-o în instanţă"

Şi a avut câştig de cauză, aşa că şi-a reluat activitatea.
În ultimii ani, şi alte paciente s-au plâns, pe internet, că le-a făcut dubioase ori sărace şi că le-a recomandat să meargă la medici "de teapa" lor. Nici una nu a depus, până acum, vreo reclamaţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.