Nu ți-ai găsit încă jumătatea? Aplică acum la emisiunea experiment “Căsătoriți pe nevăzute”

Căsătoriți pe nevăzute

Ai încercat totul, dar nu ai găsit încă persoana potrivită pentru căsătorie? Noi îți oferim formula științifică și experții care să îți găsească jumătatatea perfectă, într-un show experiment cum nu s-a mai văzut.

Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV, iar tu poți fi parte din el.

"Căsătoriți pe nevăzute" este un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abondonat încă lupta de a-și găsi jumătatea. Cu ajutorul unor specialiști în psihologie, psihoterapie, psihosexologie, genetică si relații interumane, cei care vor intra în acest show vor trece printr-o serie de teste psihologice, teste de feromoni, atractivitate și chiar teste ADN, pentru ca experții să le găsească sufletul pereche.

Cei doi se vor întâlni pentru prima dată în fața ofițerului stării civile, iar după nuntă, vor avea ocazia să se bucure de luna de miere și de timp petrecut împreună pentru a decide ulterior dacă sunt făcuți unul pentru celălalt sau se despart.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ești gata pentru pasul cel mare? Dacă da, aplică acum pe https://inscrierishow.protv.ro/ sau la numărul de telefon 0751.121.806 și vei fi cu un pas mai aproape de jumătatea ta.

Ce căutăm? Bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, din toată țara, care să-și dorească să intre într-o relație serioasă.

NU UITA: Iubirea e o știință! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.