Noul președinte al Braziliei a fost investit duminică. Bolsonaro a părăsit ţara înainte de încheierea mandatului său

Luiz Inacio Lula da Silva
IMAGO

Preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost investit, duminică, la Brasilia, în absenţa lui Jair Bolsonaro, care a părăsit ţara încă înainte de încheierea mandatului său.

 

Au fost luate măsuri importante de securitate în faţa ameninţării reprezentate de susţinătorii săi radicali, relatează AFP.

La 77 de ani, Luiz Inacio Lula da Silva devine, din nou, preşedinte al primei puteri din America Latină după cele două mandate ale sale din 2003 până în 2010, semnând astfel întoarcerea stângii braziliene la palatul prezidenţial din Planalto, amintește News.ro.

Printre cele cincizeci de delegaţii străine prezente au fost 17 şefi de stat, inclusiv preşedinţii Germaniei, Portugaliei, mai multor ţări din America Latină, precum Argentina, şi regele Spaniei.

Statele Unite l-au trimis pe secretarul de interne Deb Haaland şi iar China pe vicepreşedinteleWang Qishan. Franţa este reprezentată de Olivier Becht, ministrul delegat pentru comerţul exterior.

Citește și
lula da silva
Lula da Silva revine la putere în Brazilia. A câștigat alegerile în fața lui Bolsonaro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fapt inedit din 1985 şi de la sfârşitul regimului militar, preşedintele în exerciţiu Bolsonaro nu a fost prezent pentru a oferi succesorului său eşarfa prezidenţială galbenă şi verde, aşa cum este tradiţia.

Preşedintele de extremă dreapta, retras şi tăcut de la înfrângerea sa din octombrie, a părăsit Brazilia vineri. El ar fi, potrivit cotidianului Folha, în Florida, la un fost campion la arte marţiale.

Au fost mobilizate toate forţele de poliţie din regiunea Brasilia, aproximativ 8.000 de agenţi, precum şi o mie de poliţişti federali, care pot fi sprijiniţi de Forţa Naţională dacă este necesar.

Viitoarea Primă Doamnă, Rosangela da Silva, cunoscută drept „Janja”, a fost marele organizator al aspectului festiv al zilei, cu concerte înainte şi după ceremoniile oficiale.

Soţia lui Lula a promis o „mare petrecere populară”, cu muzică pe două scene şi un program eclectic, cu drag queen Pabllo Vittar şi legenda vie a samba Martinho da Vila.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jair Bolsonaro ar putea adopta modelul Donald Trump, pentru a contesta rezultatul scrutinului din Brazilia
Jair Bolsonaro ar putea adopta modelul Donald Trump, pentru a contesta rezultatul scrutinului din Brazilia

În Brazilia, președintele încă în exercițiu Jair Bolsonaro nu a avut încă o reacție publică, după ce a pierdut alegerile, la diferență mică, în fața socialistului Lula da Silva.

Lula da Silva revine la putere în Brazilia. A câștigat alegerile în fața lui Bolsonaro
Lula da Silva revine la putere în Brazilia. A câștigat alegerile în fața lui Bolsonaro

Fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a ieşit învingător în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Brazilia, potrivit rezultatelor oficiale aproape finale comunicate de Curtea Electorală Supremă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.