Incendiu puternic la un depozit de mașini. Alertă ISU: Nor toxic de fum. FOTO și VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma, marți, în Voluntari, în apropierea Capitalei, unde 20 de autospeciale de pompieri au fost chemate să stânga un incendiu puternic, izbucnit la un depozit auto.

Ardeau zeci de maşini dezmembrate, iar norul de fum se îndrepta spre Bucureşti. Din această cauză, oamenii au fost anunţaţi prin sistemul Ro-Alert să nu iasă din case şi să nu deschidă geamurile. Ulterior, cei de la Garda de Mediu au precizat că aerul a revenit la valori normale.

Aerul a devenit repede irespirabil după ce flăcările au topit de-a valma plastic, gunoaie, dar şi zeci de caroserii de maşină. Centrul Remat a fost distrus pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi.

Martor: „De la început am văzut, a ieşit o flacără, fum. Pe un geam mic am văzut.”
Reporter: „Aţi anunțat pompierii?”
Martor: „Imediat, imediat.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: „S-a extins repede, nu?”
Martor: „Da, foarte repede, imediat, păi e carton. Aici e Remat de fier, dar a fost carton şi multă mizerie."

Martor: „Un sediu de reciclare a pet-urilor a luat foc, nu ştim de ce. Am văzut fum, dar nu ne-am dat seama de la ce."

Pompierii au intervenit din şoseaua de centură, dar şi de pe o străduţă secundară, pentru că exista pericolul ca flăcările să ajungă şi la case. Misiunea celor nu mai puţin de 150 de militari a fost îngreunată de faptul că nici acolo nu sunt hidranţi.

Bogdan Toma, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov: „Progresiv, numărul autospecialelor a crescut la 20 de autopspeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru că incendiul se manifestă cu flăcări violente şi degajări mari de fum, alimentarea s-a făcut de la operatorii economici din zonă."

Între timp, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a avertizat bucureştenii prin sistemul Ro-Alert să nu iasă din case şi să nu deschidă geamurile, din cauza fumului toxic.

După stingerea incendiului fumul s-a dispersat şi din fericire vântul nu l-a purtat până deasupra Bucureştiului. Reprezentanţii Gărzii de mediu au concluzionat câteva ore mai târziu că aerul are valori normale.

Cătălin Radu Tănase, corespondent Știrile ProTV: „Îngrijorarea a fost mare în primele zeci de minute, pentru că flăcările treceau deasupra podului de la Afumați, pe drumul european 85, care leagă Moldova de Capitala României, iar pe de altă parte, trâmbele de fum negru puteau fi văzute lesne de la periferia Bucureștiului. Așa se face că nu mai puțin de 150 de pompieri au fost mobilizați la fața locului în Afumați, după care, rând pe rând au fost aduse la focar nu mai puțin de 28 de autospeciale – 20 dintre acestea cisterne cu instalații sub presiune, pentru a stinge focul.

În cele din urmă, după 2ore focarul a fost izolat. La început exista pericolul ca flăcările să se răspândească în această zonă apropiată de Centura Bucureștiului, unde sunt multe sedii de firme, locuințe particulare. Numai că, în cele din urmă, pompierii au reușit să domolească flăcările, să elimine riscul ca acesta să se împrăștie mai departe – asta după zeci de du-te-vino la centrele comerciale de lângă Afumați, de unde se alimentau aceste cisterne cu apă, pentru că în zonă nu există hidranți. Prima dată, s-a spus că incendiul a izbucnit la un centru de dezmembrări auto, numai că fumul era mult prea dens și mult prea negru pentru ca scaunele să fi ars în interiorul autoturismelor abandonate aici.

 

Până la urmă, s-a dovedit că vorbim despre un incendiu care a izbucnit la un centru remat. ISU a dat alertă pe telefoane. Plasticul ars a făcut, pentru o bună perioadă de vreme, aerul aproape irespirabil, așa că pompierii – prin acele SMS-uri - le-au cerut localnicilor din Voluntari, din Afumați și de la periferia Bucureștiului să țină ferestrele închise și să ocolească zona.
În cele din urmă, la 4 ore de la izbucnirea incendiului, surse apropiate de Garda de Mediu care a trimis aici un laborator mobil, au precizat că aerul este respirabil și se apropie de valorile normale. Ce a fost mai greu a trecut. În continuare, sunt multe autospeciale ale pompierilor în zonă. Flăcările încă mai mocnesc, jarul este încă aprins sub mormanul de gunoaie, hârtii, pet-uri și caroserii de mașini.”

Deocamdată nu se ştie ce anume a declanşat incendiul şi nici dacă proprietarul depozitului avea autorizaţie ISU.

Cum s-a văzut norul de fum din Pipera (foto jos)

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.