Ce s-a descoperit pe fundul Dâmboviței după ce un tronson al râului a fost golit, în zona Operetă, din cauza unui vortex

dambovita
News.ro

Porţiunea din râul Dâmboviţa care traversează Capitala în zona Operetei a fost golită şi va rămâne aşa până la finalul săptămânii, decizia de golire totală a biefului fiind luată după ce s-au constatat infiltraţii în albia amenajată.

Specialiştii de la Apele Române informează că un vortex s-a format pe râu, iar manevrele de golire a porţiunii cuprinse între Operă şi planşeul din zona Unirii au fost decise pentru a se face o estimare cât mai corectă a măsurilor care trebuie luate. Odată cu golirea acestei porţiuni, specialiştii de la Apele Române au identificat, în apă, peste 20 de trotinete dar şi anvelope.

Potrivit oficialilor de la Apele Române, un vortex s-a format pe râul Dâmboviţa, în zona biefului Operetă. Apariţia acestui fenomen, vortex, indică faptul că se produc infiltraţii la cuva de apă curată a albiei râului, iar în acest context, autorităţile au decis golirea de apă a porţiunii amenajate a Dâmboviţei între Operă şi planşeul din zona Unirii. Manevrele de golire totală a biefului Operetă au fost executate controlat duminică, 24 martie, cu scopul de a fi asigurate condiţiile optime pentru vizualizarea infiltraţiei în albia amenajată a râului.

„În urma evaluării la faţa locului a incidentului apărut în zona biefului Operetă, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti au decis ieri, 25 martie 2024, de comun acord cu constructorul, menţinerea în continuare a acestuia gol pentru următoarea perioadă de timp. Această măsură se impune în vederea realizării unei estimări fizice şi valorice corecte a lucrărilor de reabilitare necesare pentru remedierea situaţiei. Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din sursele proprii ale instituţiei. Până în acest moment, s-a intervenit în regim de urgenţă, cu forţe proprii, cu o folie ancorată cu saci de nisip pentru a opri provizoriu infiltraţia apei”, informează, într-un comunicat dat publicităţii marţi, Apele Române.

Citește și
Alin Nica
Scandal la PNL, din cauza alianței cu PSD. Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al organizației Timiș
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentanţii instituţiei precizează că porţiunea cuprinsă între Operă şi Unirii va rămâne golită de apă cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni.

În urma golirii porţiunii din râu, autorităţile au descoperit, pe fundul albiei amenajate, anvelope de autoturism şi zeci de biciclete.
„În urma golirii biefului Operetă, au fost identificate o serie de deşeuri reprezentând lucruri aruncate de oameni în cuva de apă curată a râului Dâmboviţa, roţi de maşină, trotinete (peste 20) etc. De aceea, facem un apel la populaţie de a fi mai responsabilă cu mediul şi natura din jurul său. Cu toţii trebuie să înţelegem că pentru a avea ape curate, este nevoie să aruncăm gunoaiele doar în locurille special amenajate”; mai transmit reprezentanţii Apele Române, precizând că, în interiorul localităţii şi în jurul acesteia, responsabilitatea salubrizării cursurilor de apă revine autorităţilor locale în conformitate cu legislaţia privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.

O situaţie similară a fost semnalată la finalul anului 2021, tot în zona Operetă, când infiltraţii au apărut în albia amenajată a râului, iar.la acel moment a fost montat un batardou din panouri mobile din aluminiu la bieful Mărăşeşti, în zona Operetă. Cu ajutorul digului instalat, infiltraţiile au fost limitate şi eroziunea taluzului din zona canalului amenajat al Dâmboviţei a fost stopată.

Potrivit reprezentanţilor Apele Române, apariţia vortexului care indică infiltraţii este încă un semnal care arată că „este nevoie de reabilitarea urgentă a amenajării”.

Instituţia precizează că până acum, au fost contractate studii de proiectare, s-a realizat un studiu de fezabilitate finanţat din fonduri asigurate prin PNRR, iar pentru reabilitarea amenajării cu nodurile hidrotehnice costurile au fost evaluate conform, studiului, la 200 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Miros insuportabil în mai multe cartiere din Cluj. Ce s-a descoperit după câteva ore
Miros insuportabil în mai multe cartiere din Cluj. Ce s-a descoperit după câteva ore

Un miros insuportabil a fost semnalat marți în mai multe cartiere din Cluj-Napoca. Prefectura Cluj a anunțat că se fac verificări, nefiind prima dată când locuitorii raportează acest lucru.

Scandal la PNL, din cauza alianței cu PSD. Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al organizației Timiș
Scandal la PNL, din cauza alianței cu PSD. Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al organizației Timiș

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunţat că Biroul Politic Naţional al partidului a decis, în şedinţa de marţi, demiterea de la conducerea organizaţiei Timiş a lui Alin Nica.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.