Accident între un microbuz și o mașină, în Prahova: un mort și 16 răniți. Planul roşu de intervenţie, activat | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

O tânără a decedat şi alte 16 persoane au fost rănite în urma unui accident produs, joi seară, pe DJ 101F, la Valea Călugărească, în eveniment fiind implicate un microbuz de transport persoane şi un autoturism. A fost activat Planul roşu de intervenție.

UPDATE: 

„Din primele cercetări de la faţa locului a reieşit faptul că o tânără în vârstă de 24 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 101 F, în afara localităţii Valea Călugărească, din direcţia Dârvari către Valea Călugărească, a intrat în coliziune cu un microbuz care efectua transport public de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani", a transmis Poliţia Prahova, conform Agerpres.

În urma impactului, şoferiţa de 24 de ani a fost grav rănită şi medicii au declarat decesul, iar şoferul microbuzului şi cei 14 pasageri ai acestuia (8 bărbaţi şi 6 femei) au fost duşi la spital, arată sursa citată.

De asemenea, pasagera din autoturism, în vârstă de 23 de ani, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la o unitate medicală.

Citește și
Accident Suceava
Accident grav în Suceava. Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un TIR
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, la faţa locului au acţionat 38 de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, o ambulanţă pentru transport victime multiple, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi 7 ambulanţe SMURD, precum şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă.

De la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au intervenit în sprijin 6 echipaje.

La faţa locului a aterizat şi elicopterul SMURD. 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

În accident au fost răniți cei 12 pasageri aflați în microbuz și șoferul acestuia, precum și șoferița mașinii și pasagera acesteia.

„Pompierii militari intervin pentru asigurarea masurilor specifice, descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident rutier în comuna Valea Călugărească, DN1A. La locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și, în sprijin, au fost alocate 2 ambulanțe SAJ. Este vorba despre o coliziune între un microbuz și un autoturism. Din informațiile primite până în acest moment, ar fi vorba despre 14 persoane implicate, 12 ocupanti ai microbuzului sunt evaluati si primesc îngrijiri medicale la fața locului, iar cei ocupanți ai autoturismului sunt încarcerați, inconștienți. Se acționează pentru extragerea acestora. A fost activat planul roșu de intervenție. La fata locului a aterizat și elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, rezultatele au fost negative.

Traficul rutier este blocat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două persoane au murit şi o a treia este grav rănită, după un accident teribil între un autotren şi un autoturism în Suceava
Două persoane au murit şi o a treia este grav rănită, după un accident teribil între un autotren şi un autoturism în Suceava

Două persoane au murit şi unei a treia i se aplică manevre de resuscitare, în urma coliziunii dintre un autotren şi un autoturism pe DN 17, în zona localităţii Ilişeşti, a informat ISU Suceava.

Accident grav în Suceava. Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un TIR
Accident grav în Suceava. Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Un bărbat a murit într-un accident rutier produs, joi, pe DN 2E, în zona localităţii Cornu Luncii, în urma coliziunii dintre un autotren şi un autoturism, a informat ISU Suceava.

Urmărire ca în filme. Momentul în care un șofer beat fuge de poliție după ce lovește două mașini în trafic
Urmărire ca în filme. Momentul în care un șofer beat fuge de poliție după ce lovește două mașini în trafic

După o urmărire în trafic de aproape o jumătate de oră, un șofer beat din Bistrița care a fugit de la locul unui accident a fost oprit de autorități.  

Deputatul PSD Gheorghe Șimon, implicat într-un accident cu 2 victime, în Maramureș. Ce greșeală ar fi comis politicianul
Deputatul PSD Gheorghe Șimon, implicat într-un accident cu 2 victime, în Maramureș. Ce greșeală ar fi comis politicianul

Două femei din Brăila, de 21, respectiv 52 de ani, pasagere într-un autoturism, au fost rănite într-un accident în care a fost implicat și deputatul PSD Gheorghe Șimon, într-o localitate din Marmureș.

Carnagiu pe o șosea din Algeria. 34 de oameni au murit și 12 au fost răniți într-un grav accident rutier
Carnagiu pe o șosea din Algeria. 34 de oameni au murit și 12 au fost răniți într-un grav accident rutier

Cel puţin 34 de oameni au murit şi alţi 12 au fost răniţi, miercuri, în urma unui accident dintre un autocar şi un vehicul utilitar care a avut loc la primele ore ale dimineţii în Algeria.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.