A fost găsit taximetristul care a transportat gratuit o femeie cu copilul la spital. ”Dacă faci bine, bine găsești”

×
Codul embed a fost copiat

Șoferul de taxi care a impresionat pe toată lumea, după ce a transportat de urgență la spital o mamă și pe copilul ei rănit, a fost găsit. Bărbatul se numește Silvian Iulian Bucur, și este din București.

Povestea sa a apărut pe rețelele sociale zilele trecute și s-a viralizat imediat, utilizatorii fiind impresionați de gestul de omenie al bărbatului. Taximetriștii din Cluj au încercat, în zadar, timp de trei zile, să dea de urma lui, pentru a-l premia pentru fapta sa.

Lucrurile stau însă cu totul altfel: întâmplarea a avut loc în toamna anului 2021, în București, dar povestea a apărut abia acum, după ce s-a „rostogolit” întâmplător pe rețelele sociale, fiind repostată, zilele trecute, pe un grup de Facebook din Cluj. Așa se explică de ce toată lumea a crezut, inițial, că întâmplarea a avut loc la Cluj.

Știrile PRO TV au reușit să dea de urma taximetristului. Într-o discuție cu corespondentul PRO TV Andreea Marinescu, el a povestit că a fost vorba de o cursă din cartierul bucureștean Pajura, până la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Femeia chemase un taxi printr-o aplicație de profil, și se grăbea să ajungă la spital, după ce fiul ei se rănise la cap.

După confirmarea comenzii, ea a luat legătura cu șoferul, căruia i-a mărturisit că nu are suficienți bani pentru cursă. Acesta s-a oferit să facă cursa gratuit, gândindu-se că în locul femeii “ar putea fi mama, soția, sau cineva apropiat care să fie în aceeași situație”.

Citește și
Taxi
”Am numai 16 lei, mă duceți cu copilul la Urgențe?”. Reacția unui taximetrist din Cluj la mesajul unei mame
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

S-au reîntâlnit întâmplător, chiar înainte de Crăciun

Destinul a făcut ca șoferul de taxi și femeia pe care o ajutase, în urmă cu un an și câteva luni, să se întâlnească din nou, tot în taxi. De această dată, în urmă cu trei săptămâni, chiar înainte de Crăciun, când ea luase o cursă de la aeroport. Soțul său, care lucrează în străinătate, venise acasă, de Sărbători.

Iulian Bucur: “Nu știa cum să-mi mulțumească din nou, pentru fapta pe care am făcut-o atunci. M-a recunoscut când a intrat în taxi. Era înainte de Crăciun, cu două sau trei zile. De data asta era cu soțul, care s-a întors din străinătate, de la muncă. Și îi auzeam cum vorbeau în spate, în șoaptă – ‘El e domnul care m-a dus’. M-am uitat puțin în oglida retrovizoare, îmi era puțin cunoscută, dar nu știam de unde. Dacă iau în fiecare zi zeci de clienți...”

Iulian Bucur spune că a postat pe Facebook fotografiile în care e redat dialogul dintre el și clientă, pentru a arăta că “nu toți taximetriștii sunt la fel”

Iulian Bucur: “Fiecare pădure are uscăturile ei. (...) Au fost foarte mulți care m-au felicitat, dar au fost și câțiva care n-au spus chiar ce trebuie, acolo.”

“Am credința că, dacă faci bine, bine găsești”

Iulian Bucur spune că a făcut și cu alte ocazii astfel de gesturi de bunăvoință.

Iulian Bucur: „Am găsit un copil la ora 11 noaptea, să-l duc într-un sat apropiat de București. Nu puteam să-l las, pur și simplu, în stradă, acolo, că cine știe ce se întâmpla. L-am lăsat în fața porții, și nu l-am revăzut de atunci. (…) Într-un fel, am credința că, dacă faci bine, bine găsești. Dacă faci rău, rău găsești”.

Cum a ajuns viral cazul taximetristului "din Cluj”

Gestul de omenie al taximetristului a impresionat utilizatorii pe rețelele de socializare. Deși Iulian Bucur a postat întreaga poveste în urmă cu un an și câteva luni, cazul s-a viralizat abia acum, pe grupurile de Facebook din Cluj. Acest lucru ar putea explica și de ce utilizatorii au crezut că e vorba de un taximetrist din acest oraș.

“Ne bucură enorm că altruismul și omenia care caracteriza acest neam nu este pe cale de dispariție. Cu astfel de oameni, România mai are o șansă”, a scris un șofer.

Mai mult, taximetriștii din Cluj-Napoca au anunțat că și ei își caută “colegul” cu inimă mare, pentru a-l premia pentru gestul său. Voiau să-i ofere plata gratuită a dispeceratului, pentru următorii cinci ani, sau chiar o mașină electrică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Recompensă uriașă pentru taximetristul din Cluj care a dus gratuit o mamă cu copilul la spital. “Încă nu l-am găsit”
Recompensă uriașă pentru taximetristul din Cluj care a dus gratuit o mamă cu copilul la spital. “Încă nu l-am găsit”

Taximetriștii din Cluj-Napoca își caută colegul care a transportat gratuit o mamă cu copilul, de urgență, la spital. Femeia nu avea destui bani, iar gestul său de omenie a impresionat pe toată lumea.

”Am numai 16 lei, mă duceți cu copilul la Urgențe?”. Reacția unui taximetrist din Cluj la mesajul unei mame
”Am numai 16 lei, mă duceți cu copilul la Urgențe?”. Reacția unui taximetrist din Cluj la mesajul unei mame

Un gest de omenie al unui taximetrist din Cluj-Napoca a impresionat utilizatorii pe rețelele de socializare. O mamă care a apelat la serviciile sale ca să ajungă cu copilul la spital, i-a dat apoi mesaj precizând că are doar 16 lei să îi dea pe cursă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.