57 de persoane care participau la o logodnă într-un local din Craiova, amendate de poliţişti

petrecere
Getty

Cincizeci şi şapte de persoane au fost amendate de poliţiştii doljeni cu peste 24.000 de lei pentru că au participat sâmbătă seară la o petrecere de logodnă într-un restaurant din Craiova.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, sâmbătă seară, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi prin Telverde cu privire la faptul că în incinta unui restaurant din Craiova este organizată o petrecere.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova, fiind totodată redirecţionate mai multe echipaje din cadrul Secţiilor 1, 2, 3, 4, şi 6 Craiova, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj şi G.J.M.B. Craiova, precum şi o grupă de luptători din cadrul S.A.S Dolj.

“În incinta localului, poliţistii au identificat 55 de persoane care participau la un eveniment privat, respectiv o logodnă, fiind aplicate astfel 55 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, în valoare de 17.500 de lei. De asemenea, a fost identificat organizatorul evenimentului în persoana unui bărbat de 42 de ani, din Craiova, care a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3.000 de lei conform Legii 55/2020”, se arată în comunicatul IPJ Dolj, conform news.ro.

Sursa citată a menţionat că poliţistii l-au identificat şi pe administratorul localului, o femeie din Craiova, care a fost amendat cu 4.000 de lei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe durata stării de alertă evenimentele private - nunţi, botezuri, mese festive - sunt interzise.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
27 de persoane, printre care și adjunctul Poliției Capitalei, prinse într-un restaurant din București
27 de persoane, printre care și adjunctul Poliției Capitalei, prinse într-un restaurant din București

Un număr de 27 de persoane, printre care una care trebuia să fie carantinată şi un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost depistate în spaţiul închis al unui restaurant din Centrul Vechi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.