Un minor din Vrancea, aflat în grija unui asistent maternal, s-a sinucis

×
Codul embed a fost copiat

Un minor de 12 ani care era în grija unei asistente maternale a fost găsit spânzurat, joi seară, într-o anexă a locuinței din Vrancea.

„GASPC Vrancea anunţă un eveniment petrecut în data de 31 ianuarie 2019, ora 19,30, respectiv decesul minorului A.V. în vârstă de 12 ani şi 10 luni, care a fost găsit decedat într-o anexă a locuinţei. Evenimentul a fost anunţat de asistentul maternal, care a apelat serviciul unic de urgenţă 112, anunţând totodată şi reprezentanţii instituţiei noastre, care s-au deplasat de îndată la locul evenimentului. Copilul era ocrotit în familia unui asistent maternal profesionist, alături de ceilalţi doi fraţi în vârstă de 7 şi 16 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan, conform Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Protecţiei Copilului, toţi cei trei copii aveau o dezvoltare corespunzătoare vârstei, fără afecţiuni cronice, cu referinţe pozitive atât ale familiei de plasament, cât şi ale specialiştilor DGASPC Vrancea, precum şi de la şcoală, medic de familie, comunitate.

La nivelul DGASPC Vrancea a fost demarată o anchetă administrativă pentru stabilirea faptelor.

Conform unor surse apropiate anchetei, cei trei copii se află în plasament la asistentul maternal de mai mulţi ani, fără ca mama să se intereseze de soarta acestora. După ce specialiştii DGASPC Vrancea au reuşit să o găsească pe mamă, aceasta fost de acord să aibă o întrevedere cu copiii săi în toamna acestui an, pentru prima dată după mulţi ani.

Citește și
police
Un polițist a abuzat sexual un minor, invitându-l la un joc scandalos
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc decesul copilului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Părinţii i-au confiscat telefonul drept pedeapsă, iar el a fugit de acasă. Cum a fost găsit
Părinţii i-au confiscat telefonul drept pedeapsă, iar el a fugit de acasă. Cum a fost găsit

O ceartă cu părinţii s-a încheiat dramatic pentru un copil de 13 ani din Iowa, Statele Unite. Supărat că i-a fost confiscat telefonul drept pedeapsă, băiatul a decis să plece de acasă.

Un polițist a abuzat sexual un minor, invitându-l la un joc scandalos
Un polițist a abuzat sexual un minor, invitându-l la un joc scandalos

Un polițist din Marea Britanie a fost condamnat la 7 ani de închisoare, după ce a abuzat sexual un minor, punându-l să joace un joc scandalos. Omul legii ar fi trebuit să-i ofere confort emoțional copilului a cărui familie tocmai trecuse printr-o tragedie.

Un minor din Vaslui, descris de vecini ”băiat cuminte”, ar fi violat un bătrân
Un minor din Vaslui, descris de vecini ”băiat cuminte”, ar fi violat un bătrân

Scene cumplite într-o comună din județul Vaslui, unde un băiat de 15 ani, scăpat de sub control de către părinți și nesupravegheat de nimeni, este acuzat că ar fi violat un bărbat de 57 de ani.

Bărbat de 57 de ani, violat de un minor la Vaslui. După aceea, i-a furat 5 lei
Bărbat de 57 de ani, violat de un minor la Vaslui. După aceea, i-a furat 5 lei

Un minor în vârstă de 15 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marți, fiind acuzat de viol și tâlhărie, după ce el a agresat un vecin de 57 de ani, într-o localitate din Vaslui.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.