Ce spun profesorii despre elevul care s-a înjunghiat în inimă. Gestul ar fi legat de BAC

paciont in ambulanta
Pro TV

Un elev în vârstă de 17 ani a fost găsit vineri mort în sala de meditaţii a unui liceu din Miercurea Ciuc, cu o plagă înţepată la nivelul inimii, medicii de la Serviciul de Ambulanţă afirmând că ar fi vorba de o sinucidere.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru AGERPRES că un echipaj cu medic a fost solicitat pentru a interveni în cazul unui copil de 17 ani, care ar fi încercat să se sinucidă şi şi-a tăiat venele.

Ajuns la faţa locului, echipajul a constatat că elevul era decedat, căzut cu faţa în sus şi avea o plagă înţepată la nivelul inimii.

"Când a ajuns acolo, ambulanţa cu medic a constatat că e adevărat că e vorba de o sinucidere, era o plagă înţepată, hemitorace stâng, la nivelul inimii. În sala de meditaţii, era căzut pe spate. Rigiditatea cadaverică era instalată, înseamnă că de câteva ore s-a produs tragedia. Medicul nu a putut decât să constate decesul", a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita

Directoarea liceului unde s-a produs evenimentul, Magdalena Dumbravă, a declarat că elevul, venit dintr-un sat din judeţul Bacău, era foarte cuminte, introvertit, dar în ultima vreme diriginta sa a constatat că şi-a schimbat comportamentul, motiv pentru care, împreună cu mama copilului, s-a luat decizia să fie dus la un consilier psihopedagog.

Citește și
tanar injunghiat
Momentul în care un tânăr este înjunghiat pe stradă. De la ce a pornit conflictul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

S-a dovedit că avea nişte probleme de adaptare şi temeri legate de succesul la examenul de bacalaureat, dar nu atât de mari, în opinia directoarei, încât acestea să nu aibă rezolvare.

"Este un caz de suicid, cel puţin atâta pot eu să spun, este o anchetă în curs a procurorilor şi poliţiştilor. Un băiat, elev în clasa a XII-a, foarte cuminte, de altfel nu a creat niciun fel de probleme de comportament, acte de indisciplină, un copil deosebit, liniştit care, se pare că în ultimele 2-3 zile, din spusele doamnei diriginte, şi-a schimbat un pic comportamentul. Motiv pentru care, mama copilului, împreună cu doamna dirigintă, l-au dus la un consilier psihopedagog pentru evaluare şi pentru a ne orienta apoi către un specialist în domeniu, să vedem ce se poate face. Se pare că avea nişte probleme de adaptare, cu un an şcolar înainte a locuit cu fratele lui într-un internat în Şumuleu (un cartier din Miercurea Ciuc - n.red.), nu s-a putut adapta, a cerut părinţilor să fie adus în internatul colegiului. Şi, din păcate, nu ştim ce s-a întâmplat astăzi, a lipsit, diriginta a crezut că este la medic, iar la ora două, când doamna pedagog a constatat că nu vine să servească masa, l-a sunat şi era de negăsit. Până la urmă, aşa a fost găsit, într-o sală de meditaţii, aşa cum nu ar fi trebuit să fie, evident. (...) Din discuţiile cu colegii lui de clasă, care au venit imediat, avea nişte temeri în ceea ce priveşte matematica, îi era teamă că nu o să reuşească să performeze şi să susţină, probabil, examenul de bacalaureat, dar nu atât de mari probleme încât să nu fie rezolvate sau să nu putem face noi nimic. Nu ştim, avem senzaţia că parcă nu a avut răbdare deloc să ne putem ocupa şi să rezolvăm această problemă. Nu ne-am dorit-o, era un copil chiar deosebit", a declarat presei directoarea liceului.

IPJ Harghita a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la această tragedie.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat despre faptul că un elev de la un liceu din Miercurea Ciuc ar fi decedat în incinta şcolii. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă, adolescentul în cauză, un tânăr de 17 ani, elev în clasa a XII-a, a decedat într-o sală din incinta liceului. În momentul de faţă, sub supravegherea procurorului, poliţiştii desfăşoară activităţi de cercetare, de investigaţie şi toate celelalte activităţi specifice, pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest eveniment. În momentul de faţă s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca poliţiştii anchetatori, sub coordonarea procurorului, să stabilească toate detaliile legate de acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Actriță de filme pentru adulți, arestată după ce și-a înjunghiat iubitul
Actriță de filme pentru adulți, arestată după ce și-a înjunghiat iubitul

Bridget Powers, o actriță în filmele pentru adulți cunoscută în industrie drept „Bridget Pitica”, a fost arestată după ce și-a înjunghiat iubitul în picior.

Momentul în care un tânăr este înjunghiat pe stradă. De la ce a pornit conflictul
Momentul în care un tânăr este înjunghiat pe stradă. De la ce a pornit conflictul

Răzbunare sângeroasă într-o localitate din Dâmbovița. Un tânăr de 28 de ani a ajuns în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat pe stradă de un individ de 23 de ani.

Polițist înjunghiat de față cu copilul său. De ce a vrut un tânăr să se răzbune pe el
Polițist înjunghiat de față cu copilul său. De ce a vrut un tânăr să se răzbune pe el

Un polițist din Suceava, aflat cu soția și copiii la plimbare, a fost atacat cu un cuțit de un tânăr, care voia să se răzbune pe el. Anderior, omul legii l-a alungat dintr-un parc, pe motiv că acesta era agresiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.