Ministerul Educaţiei dezminte informația potrivit căreia cursurile s-ar relua pe 6 aprilie

Scoala
Agerpres

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunțat, miercuri, că informaţiile şi documentul puse în circulaţie în spaţiul public, potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată, sunt false.

"Cursurile nu se reiau în data de 6 aprilie! Vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate pe acest subiect. Aşa cum se cunoaşte, aceste decizii depind de evoluţia pandemiei generate de coronavirus/COVID-19", se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Ministerul mai anunţă că va formula denunţ penal pentru ca organele abilitate să identifice "persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spaţiul public a unor înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii".

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării se delimitează categoric de acţiunile acestor persoane şi de conţinutul fals al documentului: documentul vehiculat în spaţiul public nu este emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

În documentul la care se face referire, redactat în mod similar unui ordin de ministru, se arată că din 6 aprilie s-ar relua cursurile şcolare, fiind prezentate şi măsuri pentru respectarea distanţării sociale în clase.

Citește și
mama Israel
Mesajul viral al unei mame cu 4 copii care fac cursuri online. „Clachez, e o nebunie”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cele 3 scenarii propuse de Guvern pentru anul şcolar. Când va fi luată o decizie
Cele 3 scenarii propuse de Guvern pentru anul şcolar. Când va fi luată o decizie

Peste trei milioane de copii și tineri își pun problema cât se va prelungi șederea lor forțată acasă, însă opiniile oficialilor diferă.

Mesajul viral al unei mame cu 4 copii care fac cursuri online. „Clachez, e o nebunie”
Mesajul viral al unei mame cu 4 copii care fac cursuri online. „Clachez, e o nebunie”

Ambasada Israelului în România a publicat pe contul de Facebook mesajul unei mame exasperate de cum se desfășoară cursurile online pentru cei 4 copii ai ei.

Programul cursurilor on-line pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Unde se transmit
Programul cursurilor on-line pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Unde se transmit

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a pot urmări cursuri la materiile importante pe posturile de televiziune TVR 2 și TVR 3, dar și în on-line, prin intermediul emisiunii "Teleşcoala", difuzată de luni

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.