Momente de groază într-un restaurant. Experții sunt siguri că este bântuit

×
Codul embed a fost copiat

Şi, pentru că tot se apropie Halloweenul, un restaurant din Statele Unite are toate şansele să fie bântuit.

 

Angajaţii spun că văd siluete, camerele de supraveghere au înregistrat unele lucruri bizare şi câţiva specialişti în fantome spun că au găsit cu siguranţă semnele unor entităţi paranormale.

Dincolo de toate astea, restaurantul are doar de câştigat: sunt destui clienţi interesaţi să ia masa printre fantome.

Restaurantul "Cocoşul Iberic" din Florida oferă specialităţi din bucătăria portugheză. Dar nu este celebru în zonă doar pentru aceste bunătăţi, ci și pentru că ar fi bântuit. Cel puţin aşa susține managerul restaurantului. Femeia susţine că, ori de câte ori e singură, are senzaţia că cineva îi urmăreşte fiecare mişcare.

Citește și
festival sinaia
Personaje de poveste la Festivalul Sinaia Forever. Mii de oameni au admirat spectacolul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jennifer Sagedy, manager: „Cu certitudine am văzut nişte luminiţe. Unii foşti angajaţi au văzut siluete plimbându-se de colo-colo. Chiar ai senzaţia că mai e ceva acolo, ca un fel de prezenţă.”

Aşa că în scenă au intrat vânătorii de fantome, mai precis o echipă de specialişti de la Societatea Paranormală din oraşul Saint Petersburg.

Au adus tot felul de aparate, inclusiv camere cu termoviziune şi senzori. Și nu au aşteptat mult pentru primele indicii.

Liz Reed, vânător de fantome: „Instalam echipamentele şi au început să se oprească, de parcă cineva se apropia de ele şi le atingea.”

Fiecare colţ al restaurantului a fost verificat, dar cele mai multe semne paranormale au fost înregistrate lângă scări.

Liz Reed: „Am consumat o mulţime de baterii, la fel şi tableta a rămas brusc fără baterie. Nu am întrerupt filmarea când înregistram. De obicei, spiritele golesc o baterie din senin.”

Până la urmă, specialiştii în fantome au ajuns la concluzia că sunt destule semne de activitate paranormală în restaurant.

Liz Reed: „Ştim că se întâmplă ceva acolo. Vrem să ne dăm seama cine sau ce este.”

Zona nu este una liniştită, spun reprezentanţii restaurantului: au avut loc destule tragedii în apropiere.

Jennifer Sagedy, manager: „Câteva împuşcături, câteva înjunghieri, nu neapărat în acest restaurant, dar în apropierea lui. Nu cred că e ceva rău la mijloc. Cred că (fantomele, n.r.) sunt aici şi încercăm să ne facem treaba pe lângă ele şi să lucrăm împreună.”

Managerul restaurantului e ferm convinsă că nu are motive să-şi schimbe locul de muncă. Un lucru e sigur: tot mai mulţi clienţi vor vrea să ia masa la Cocoşul Iberic, cu sau fără fantome prin preajmă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagine virală. O familie din SUA susține că a fotografiat o fantomă
Imagine virală. O familie din SUA susține că a fotografiat o fantomă

Sunt mulţi cei care cred în fantome, dar puţini dintre ei se pot lăuda că au fost vreodată martorii unui astfel de fenomen paranormal.

Personaje de poveste la Festivalul Sinaia Forever. Mii de oameni au admirat spectacolul
Personaje de poveste la Festivalul Sinaia Forever. Mii de oameni au admirat spectacolul

Troli, fantome, păpuşi imense şi tot felul de personaje de poveste au invadat străzile din Sinaia. Acolo, a început Festivalul Sinaia Forever, la care au participat peste 50.000 de spectatori.

ANAF scoate la licitatie o cladire inclusa in Top 10 hoteluri bantuite. Primaria scrie ca are o comoara pazita de o fantoma
ANAF scoate la licitatie o cladire inclusa in Top 10 hoteluri bantuite. Primaria scrie ca are o comoara pazita de o fantoma

ANAF scoate la licitatie Hotelul Decebal din Baile Herculane, construit in 1865. Pe site-ul primariei se mentioneaza ca hotelul este bantuit de o fantoma care pazeste o comoara romana.

Umbre ciudate si pahare care cad singure de pe rafturi. Proprietarul unui restaurant din SUA sustine ca este bantuit
Umbre ciudate si pahare care cad singure de pe rafturi. Proprietarul unui restaurant din SUA sustine ca este bantuit

Proprietarul unui restaurant din Iowa, Statele Unite, a chemat vanatorii de fantome, dupa ce angajatii au inceput sa se planga ca in local se intampla lucruri ciudate.

Pahare si sticle de vin spulberate de o fantoma, intr-un hotel bantuit din Australia. VIDEO
Pahare si sticle de vin spulberate de o fantoma, intr-un hotel bantuit din Australia. VIDEO

O filmare facuta de camerele de supraveghere, intr-un hotel "bantuit" din Australia, da fiori celor care o privesc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.