I-a fost furată geanta, iar hoțul i-a folosit identitatea. Ce e obligată să facă acum

I-a fost furată geanta, iar hoțul i-a folosit identitatea. Ce e obligată să facă acum
iStock

O tânără căreia i-a fost furată geanta, în urmă cu câțiva ani, a descoperit recent că hoțul i-ar fi folosit identitatea.

 

Sarah Yates este o tânără de 24 de ani din Manchester care a descoperit că geanta sa a fost furată, în timp ce se afla afară cu prietenele sale. Incidentul a avut loc în anul 2014, iar Sarah a anunțat imediat poliția.

Tânăra s-a gândit atunci că a fost vorba doar despre un incident neplăcut. Acum însă, după 5 ani, Sarah a aflat că nu își poate face o nouă asigurare la mașină pentru că a primit puncte penalizare și o amendă de circulație. Asiguratorul a informat-o pe tânără care este data în care apare că a încălcat legea, dar Sarah i-a demonstrat că în acel timp se afla la un concert, potrivit Mirror. 

Ulterior, femeia a fost chemată să se prezinte în fața instanței în legătură cu ”încălcarea legii de circulație”.

Citește și
vecin
Și-a împușcat vecinul, după ce l-a confundat cu un hoț. Cum s-a întâmplat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sarah și-a dat seama că datele sale au fost folosite de cel care i-a furat geanta, în 2014, însă nimeni nu s-a putut baza doar pe spusele ei. ”A fost umilitor pentru că nimeni nu m-a ascultat. M-ar fi ajutat mult să primesc un sfat de la cineva care să îmi spună ce ar fi fost de făcut. Mi-e foarte rușine”, a spus Shara.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pisică a ajutat poliția să prindă un hoț. Ce a făcut când l-a văzut în casă
O pisică a ajutat poliția să prindă un hoț. Ce a făcut când l-a văzut în casă

Un hoț a fost prins după ce o pisică l-a zgâriat pe față în timp ce ieșea dintr-o locuință pe care o jefuise.

Și-a împușcat vecinul, după ce l-a confundat cu un hoț. Cum s-a întâmplat
Și-a împușcat vecinul, după ce l-a confundat cu un hoț. Cum s-a întâmplat

Un bărbat de 85 de ani din Irlanda și-a împușcat un vecin în vârstă de 67 de ani după ce a crezut că este un hoț.

A vrut să răsplătească un tânăr care o ajutase, dar el a jefuit-o. Pățania unei femei din Arad
A vrut să răsplătească un tânăr care o ajutase, dar el a jefuit-o. Pățania unei femei din Arad

Un individ de 21 de ani din Arad, care i-a furat unei femei portofelul, nu a reușit să ajungă prea departe.

Un hoț înarmat a fost pus pe fugă de o fetiță de 11 ani. VIDEO
Un hoț înarmat a fost pus pe fugă de o fetiță de 11 ani. VIDEO

Un hoț înarmat cu un cuțit care încerca să jefuiască un magazin a făcut cale întoarsă după ce o fetiță de 11 ani și tatăl ei au început să arunce cu pâine și sticle de suc în el.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.